Comuna Ciuperceni va găzdui pe 29 iunie 2026 mai multe manifestări cultural-artistice și tradiționale, organizate cu prilejul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Evenimentele se vor desfășura în zona „Dealul Zorzila”, unde are loc și bâlciul anual dedicat acestei sărbători.
În cadrul programului este inclus și Festivalul concurs al cântecului, jocului și portului oltenesc „Plai de Cântec și de Dor”, ajuns la ediția a XVI-a. Evenimentul va începe la ora 16:00 și se adresează tinerilor interpreți amatori cu vârste cuprinse între 10 și 24 de ani, din județul Gorj și din celelalte județe ale Olteniei.
Manifestarea își propune promovarea tradițiilor populare, a cântecului și dansului autentic oltenesc, reunind participanți din mai multe localități și atrăgând, totodată, vizitatori și locuitori ai comunei.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Local și Primăria comunei Ciuperceni, împreună cu Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Programul complet al manifestărilor va include atât momente artistice, cât și activități specifice bâlciului tradițional organizat cu ocazia sărbătorii religioase.

