Pregătirile pentru mare eveniment cultural au început, a anunțat primarul comunei Glogova, Gheorghe Alpredi. “Sâmbată, 3 octombrie începând cu ora 13:00 vă invităm la Cula Glogovenilor unde va avea loc vernisajul expoziției Glogova Art Project Salon boieresc – Ediția a-II-a. Mulțumim tuturor artiștilor, partenerilor și persoanelor implicate”, este mesajul primarului acestei comune gorjene.
Trebuie menționat că, în weekend, în localitate a avut loc deschiderea oficială a Muzeului Cula Glogovenilor. De altfel, această clădire reabilitată este mai mult decât un monument istoric.
”Este un simbol al identității noastre, o mărturie vie a trecutului și o parte prețioasă din istoria locului pe care îl numim acasă. Prin păstrarea si valorificarea sa ducem mai departe o moștenire de neprețuit pentru generațiile viitoare”, a declarat primarul Alpredi, înainte de marea inaugurare.

