AcasăSportEchipa de handbal CSM Târgu Jiu a transferat o jucătoare din prima...

Echipa de handbal CSM Târgu Jiu a transferat o jucătoare din prima ligă franceză

Echipa de handbal CSM Târgu Jiu a perfectat o nouă mutare. Oficialii clubului au ajuns la un acord cu interul stânga de 26 de ani, slovena Ema Hrvatin. Handbalista vine din prima ligă franceză, de la Saint-Armand Handball, echipă la care a evoluat în ultimii doi ani.

Noul inter stânga al CSM-ului, care poate evolua și în centru, a semnat cu gruparea gorjeană pentru sezonul 2026-2027.

Handbalistă a jucat în cariera sa pentru Krim Mercator Ljubljana, Brest Bretagne, BSV Zwickau, dar și pentru naționala Sloveniei.

Ema Hrvatin s-a născut pe 04.01.2000, la Izola, în Slovenia. Nouă jucătoare a CSM Târgu Jiu a început handbalul în orașul natal, la clubul ZRK Izola. După un prim an de juniorat la clubulul din orașul natal, Ema a trecut apoi la junioarele de la ZURD Koper, acolo unde a evoluat timp de doi ani. Consideră că cele două cluburi și-au pus amprenta asupra formării ei ca handbalistă. Mai mult, Ema a făcut pasul la senioare în 2015, la doar 15 ani, la Zurd Koper, în prima ligă din Slovenia. Talentată și ambițioasă, Ema Hrvatin a atras atenția celebrului club RK Krim Ljubljana, acolo unde a ajuns în 2016. Și-a continuat junioratul la Krim, unde a câștigat două titluri de campioană a Sloveniei la nivel de junioare. A făcut pasul și la echipa de senioare a echipei din Ljubljana, unde a evoluat până în 2018. În timp ce evolua la RK Krim Mercator Ljubljana, Ema a fost selecționată la naționala de tineret a Sloveniei. În anul 2017, la categoria de handbal feminin tineret/junioare, Slovenia, cu Ema Hrvatin în teren, a câștigat Campionatul European EHF U17 (Divizia B) desfășurat în Macedonia. Ema a fost desemnată MVP-ul competiției.

După perioada petrecută la Krim Mercator, Ema Hrvatin a trecut în Franța, în prima ligă franceză, la BBH-Brest Bretagne Handball, unde a evoluat în sezonul 2018-2019. La echipa din Hexagon a prins și minute în Liga Campionilor. Sezonul petrecut la BBH Brest a atras atenția și antrenorilor de la naționala Sloveniei, iar Ema a fost convocată la prima reprezentativă a țării sale. Au urmat apoi două sezoane în liga secundă din Franța(French 2nd Division), la Palente Besancon (2019-2020), și la Cannes Mandelieu Handball(2020-2021).

După experiența franceză, Ema a trecut în prima ligă din Germania, în Bundesliga, unde a evoluat în perioada 2021-2024, pentru gruparea BSV Zwickau. În ultimul sezon petrecut în Zwickau, Ema a fost a doua în topul marcatoarelor din Bundesliga. În timp ce evolua în Germania, Ema a participat cu naționala Sloveniei la Campionatele Mondiale din Spania(2021) și Norvegia(2023), dar și la Jocurile Olimpice de la Paris, Franța(2024).

În 2024 s-a întors în Franța, în prima ligă franceză, la Saint-Amand Handball, unde a evoluat până în vara acestui an. Ema Hrvatin a semnat cu CSM Târgu Jiu și este gata pentru noua provocare din cariera sa handbalistică.

„Mi-am dorit mult să joc în campionatul României“

Noua jucătoare a CSM Târgu Jiu a spus, într-un interviu, pentru site-ul CSM Târgu Jiu că și-a dorit să joace în România: „Mi-am dorit mult să joc în campionatul României, iar oportunitatea de a veni la Târgu Jiu mi s-a părut foarte interesantă. Am avut discuții foarte bune cu directorul clubului, cu antrenorii și cu alte persoane din cadrul echipei, ceea ce a făcut ca această alegere să fie și mai atractivă pentru mine.

Știu deja câteva lucruri despre România care îmi plac foarte mult, așa că aștept cu nerăbdare să ajung și să locuiesc acolo. Am auzit că oamenii sunt foarte calzi și primitori în această zonă și că există un potențial cultural cu adevărat interesant. De asemenea, am auzit că România are peisaje naturale superbe. Cât despre Târgu Jiu, știu că echipa are ambiții mari, lucru care mă entuziasmează cu adevărat. Încep acest nou capitol cu ​​multă motivație, modestie și ambiție. Vreau să evoluez ca jucătoare, să îmi pun experiența în slujba echipei și să ajut CSM Târgu Jiu să își atingă obiectivele. Scopul meu este să dau tot ce am mai bun în fiecare zi și să lupt alături de colegele mele pentru rezultate cât mai bune“.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente