AcasăEvenimentCL Motru: Șase din cei șaptesprezece consilieri locali ar trebui să demisioneze!

CL Motru: Șase din cei șaptesprezece consilieri locali ar trebui să demisioneze!

Consiliul Local Motru, decimat de noua lege a ANI! La Motru, situația este dramatică pentru consilierii PNL, care, sunt incompatibili, cinci din șapte.
Practic, Gigel Jianu, Dan Matei, Sebastian Brînzan, Romulus Uretian dar și Sorin lovan, toți angajați ai CE Oltenia, pe funcții de conducere, mai au la dispoziție o oră să aleagă dacă rămân cu salariul de la stat ori cu indemnizația de ales local. Singurii care ar rămâne în CL, în ipoteza simplă că cei cinci vor alege serviciul în detrimentul indemnizației de 900 de lei lunar ca și aleși locali, sunt liberalii: Jana Raț, directoarea Școlii Gimnaziale Nr.1 Motru, și Dorel Drăghici, fostul director al UAATA, șomer în prezent în urma deciziilor de reducere a megawaților produși pe bază de cărbune ale premierului PNL.
La PSD dintr-un număr de opt aleși locali, doar unul ar trebui să demisioneze. Este vorba despre Ardeiu Răzvan, angajat CE Oltenia, mai exact la Cariera Roșiuța! Restul de 7 pesediști consilieri locali nu sunt în stare de incompatibilitate, lucrând fie la privat, ori fiind pensionari sau profesori.
AUR, în schimb, nu pierde niciun consilier la Motru, deoarece cei doi aleși sunt în afară incompatibilității, unul fiind pensionar iar altul lucrând în privat.
Până în această după-amiază niciunul dintre cei nominalizați nu și-a depus demisia!!
Trebuie menționat că noua lege care schimbă regulile incompatibilităților aleșilor crează, în prezent, probleme în consiliile locale și județene din toată țara, deoarece partidele trebuie să își nominalizeze, rapid, membrii supleanți, lucru care va creat un blocaj administrativ. Asta deoarece toate UAT-urile, în această săptămână, au pregătite ședințe ordinare care privesc finalizarea lucrărilor cu finanțare prin PNRR ori alte decizii importante pentru comunitate. Trebuie subliniat, de asemenea, că din consilii vor pleca, acum, în general, persoane cu experiență în administrația publică, ei ocupând primele locuri pe liste, locuri care erau de regulă eligibile, restul fiind persoane care completau listele, în calitate de simpli susținători.
În urma deciziei luate de actualul Guvern și prin votul parlamentarilor, legea președintelui Nicușor Dan și-a atins astfel obiectivele, în sensul că partidele politice, adică membrii acestora, vor fi eliminați elegant și rapid din consiliile locale și județene ori din instituții de stat. Asta dacă partidele nu vor încerca de mâine să ceară o păsuire pentru punerea în aplicare a noilor modificări..

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente