Un mural de 80 de metri pătrați dedicat patrimoniului gorjenesc a fost inaugurat la Arganda del Rey de Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial. Acesta a fost realizat de Asociația Docuart, în colaborare cu Fundația Win for Art, și face parte din proiectul independent de diplomație culturală „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși”, prezentat în Spania cu prilejul Zilei Patrimoniului Cultural Imaterial și dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și a 145 de ani de relații diplomatice româno-spaniole.
Un mural de 80 de metri pătrați dedicat patrimoniului gorjenesc a fost inaugurat la Madrid vineri, 17 octombrie, de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, pe peretele exterior al Centro Integrado de La Poveda din Arganda del Rey, în prezența oficialităților locale și a reprezentanților Ambasadei României în Regatul Spaniei. Lucrarea permanentă face parte din proiectul „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși”, organizat de Asociația Docuart în colaborare cu Fundația WIN for ART, logistica locală fiind asigurată de asociația hispano-română „Nuestras Costumbres”.
Muralul din Arganda del Rey, realizat după o pictură a artistei de origine română, Roxana Irimia, transpune la scară monumentală motivele iei gorjenești, care a fost prezentă și în expoziție. Lucrarea permanentă ilustrează posibilitatea de a aduce elementele culturii tradiționale românești în experiența urbană contemporană.
„Expoziția din cadrul proiectului a constat într-o instalație imersivă instalată la Centro Cultural Nicolás Salmerón din districtul Chamartín, Madrid, care a adus în fața publicului spaniol și a diasporei românești obiecte care vorbesc despre identitate, meșteșug și viața de zi cu zi: scoarțe oltenești, stâlpi de casă tradițională și o ie gorjenească cu altiță de 20 de metri pătrați, cusută de zece mâini. Expoziția a fost curatoriată de Andrei Fășie.
Proiectul, realizat sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, nu a urmărit să identifice în aceste obiecte surse directe ale sculpturilor lui Brâncuși, ci să reconstituie, fragmentar, o lume în care materia, gestul și forma erau inseparabile de viața cotidiană de la sfârșitul secolului al XIX-lea – lumea în care a crescut Constantin, înainte de a deveni Brâncuși“, se arată într-un comunicat de presă.
„Un spațiu în care diaspora românească și publicul spaniol s-au întâlnit pe un teren comun“
„Am construit la Madrid un spațiu în care diaspora românească și publicul spaniol s-au întâlnit pe un teren comun: cel al culturii vii. Nu am expus sculptură, ci lumea în care a crescut Constantin: obiectele care vorbesc despre identitate, meșteșug și viața de acasă. Ne-a interesat ce poate spune astăzi acest tip de patrimoniu, ce întrebări poate genera și în ce forme noi poate continua să existe.
Muralul de la Arganda del Rey, care reproduce grafic un personaj feminin care poartă o cămașă cu altiță – element aflat din 2022 pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, duce această conversație mai departe.
Două organizații neguvernamentale românești care cred în același lucru au investit resurse proprii ca să ofere unei comunități din diaspora un reper cultural prin care să-și înțeleagă continuitatea: de unde vine, ce a păstrat și cum își negociază identitatea în prezent”, a declarat Daniela Apostol, președinta Asociației Docuart.
„Realmente credem în implicarea și rolul societății civile în cultură“
Yolanda Estrada, Concejala Presidenta a districtului Chamartín din Madrid, a subliniat „capacitatea culturii de a construi punți, de a apropia oamenii și de a crea spații de întâlnire între comunități”.
În ultimii ani, districtul Chamartín a găzduit și alte inițiative menite să aducă publicul spaniol mai aproape de cultura românească, precum sărbătorirea Mărțișorului sau ateliere de încondeiere a ouălor de Paște. Mărțișorul face parte din practicile culturale asociate zilei de 1 Martie, înscrise în 2017 pe Lista reprezentativă UNESCO, iar încondeierea ouălor este element al Inventarului național al patrimoniului cultural imaterial din România.
„Realmente credem în implicarea și rolul societății civile în cultură. Un ONG dedicat unui set de valori nu așteaptă un calendar oficial ca să acționeze. Prin astfel de acțiuni contribuim la modul în care România își înțelege identitatea, dar și la cum arată lumii reperele sale. Comunitatea românească din Spania are nevoie de astfel de acțiuni, iar publicul spaniol poate descoperi o Românie de care este, de fapt, mai apropiată decât credea. Pentru noi, Madridul face parte dintr-un angajament pe termen lung”, a declarat Cătălin Guriță-Manole, președintele Fundației WIN for ART.
Proiectul „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși” este produs și finanțat de Asociația Docuart în parteneriat cu Fundația WIN for ART (coorganizator) și marchează 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși și 145 de ani de relații diplomatice româno-spaniole.

