Se anunţă o iarnă grea, chiar foarte grea, iar noi trebuie să le dăm crezare meteorologilor, având în vedere faptul că s-au cam confirmat veştile lor, în ultimii ani. Şi anul care a trecut, a venit la sfârşitul lui ianuarie tot cu o iarnă grea, care a fost anunţată de meteorologi. Autorităţile de la acea vreme, au fost depăşite de situaţia creată, deşi s-au depus mari eforturi în lupta cu natura. Utilajele care efectuau lucrări de deszăpezire păreau nişte jucării în faţa viscolului care se dezlănţuise ca într-un infern. Ca să fim drepţi, guvernul de la acea vreme şi-a făcut datoria aşa cum i-a stat în putinţă. Personal, am fost de acord şi cu ieşirea premierului Ungureanu care a fost aspru „tocat” pentru faptul că a adus critici acelor care nu ies nici măcar la porţile lor, să-ţi facă pârtii. Omul nu s-a referit la acele persoane bolnave, bătrâne, neputincioase, care stăteau în case, ci la acei care erau în stare să stea prin cârciumi, dar mâna pe lopeţi nu o puneau nici măcar la ei la porţi. Dar cele mai mari acuze s-au adus pentru faptul că se cheltuiau bani exagerat de mulţi, pentru un kilometru de deszăpezire. Aici şi eu cred că s-a lucrat dubios, din moment ce comparaţiile cu aceeaşi activitate desfăşurată în ţările scandinave, unde zăpada este la ea acasă, preţul de cost de la noi, era cel puţin întreit. Rămâne de văzut ce iarnă va fi şi cum va gestiona actualul guvern, situaţia care se anunţă că se va crea. Meteorologii anunţă ninsori chiar şi de cod portocaliu, ceea ce înseamnă pentru alte ţări, roşu. Chiar sunt curios cum va gestiona actualul guvern, problema într-o astfel de situaţie. Cât de prompt va acţiona şi care va fi preţul de cost a unui kilometru de drum deszăpezit, în comparaţie cu anul trecut, când au criticat foarte aspru, acţiunile şi costurile înregistrate atunci. Cu gândul la capriciile naturii, la vremurile grele care par să vină, dar şi la viaţa grea pe care o duc, mulţi dintre români trăiesc coşmarul dinainte de a începe. Aşteaptă un ajutor de undeva. Cine poate să îl dea decât cei care au putere de a decide?

