Vinerea trecută, liderul minerilor şi al energeticienilor, Marin Condescu, a chemat la lecţii, parlamentarii celor patru judeţe în care se află obiectivele Complexului Energetic Oltenia. Bineînţeles că nu au venit toţi, fiindcă nu era o prezenţă obligatorie. Chiar dacă ar fi fost, tot nu s-ar fi înghesuit chiar aşa, că doar aleşii noştri sunt obişnuiţi cu chiulul. Dar totuşi, au fost prezenţi parlamentari din fiecare judeţ, iar întâlnirea a fost una interactivă. După analizarea situaţiei referitoare la viaţa şi viitorul muncitorilor din CEO, Marin Condescu a trecut la tablă. Profesoru’ a schiţat în linii mari şi linii mici cum stau lucrurile. Au fost şi dintre cei care au mai priceput ce şi cum, dar şi din aceia care nu au prea înţeles cum stau treburile în acele sectoare de activitate. Din ce problema energiei obţinute prin arderea cărbunelui energetic, devine mai acută, aceste întâlniri vor fi din ce în ce mai frecvente, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Un lucru este clar, iar în ce mă priveşte, l-am pus în multe rânduri pe tapet. Atâta timp cât sursele alternative de energie devin tot mai evidente, mai extinse, apusul termo-energiei este la fel de evident. Că există aceste surse de energie, nu este un lucru rău, mai ales că poluarea rezultată din arderea cărbunelui este în scădere, dar problema cea mai gravă este aceea a oamenilor angrenaţi în acest domeniu, problema socială. Nu ştiu cât de tare a bătut profesoru’ cu pumnul în masă, sau dacă a bătut cât de puţin, dar viitorul oamenilor ar fi unul dramatic, în cazul în care se va continua în felul în care s-a început. Reducerea săptămânii de lucru, dar şi zilele de concediu fără plată impuse, bagă în sperieţi muncitorii şi familiile lor, ne mai putând să facă faţă datoriilor către bănci. Minerii şi energeticienii sunt datori vânduţi către aceste instituţii financiare. Neavând o cultură a împrumuturilor, muncitorii s-au aruncat, prinşi de val, făcându-şi datorii peste datorii. Fiecare a crezut la acea vreme când totul mergea bine, că vor putea face faţă. Abia acum şi-au dat cu seama despre greşelile comise. Acum când probabilitatea de a se menţine, este din ce în ce mai mică. Deja prima victimă a măsurilor de reducere a timpului efectiv de lucru, s-a înregistrat prin sinuciderea inginerului minier de la Drăguţeşti, cel care a ajuns în pragul disperării, calculând că nu va mai putea să facă faţă ratelor bancare. Acest act disperat ar trebui să dea de gândit tuturor factorilor de răspundere, tuturor celor implicaţi mai mult sau mai puţin în fenomen. Dacă nu se vor lua măsuri imediate, soarta oamenilor va fi una dramatică. Aici trebuie să insiste profesoru’, la oricare dintre lecţiile pe care le va mai preda. Oamenii trebuie menţinuţi în serviciu cu durată normală de lucru, cel puţin până vor finaliza cu datoriile către bănci. Ştia el Mărin, ce ştia atunci când tot striga sus şi tare: „ELECTRA!”, „ELECTRA!” şi iar „ELECTRA!” …
