Precum natura-ntristată, precum frunza veştejită,
Tot aşa şi românimea e destul de necăjită.
Se-aud tot felul de zvonuri ce nenorociri includ,
Însă numai de-ale bune, nicidecum nu se aud.
Tot felul de guri căscate ce se numesc demnitari
Se dovedesc că sunt totuşi nişte porci, nişte măgari!,
Ne-au minţit, ne-au amăgit, ne-au făcut s-avem speranţe,
Iar acum ne dau pe tavă legi, durere, ordonanţe…
Oamenii ce să mai facă? Tac, înghit în sec, înjură,
Privesc cerul blestemând şi pe drum şi-n bătătură.
Dar tristeţile şi groaza în curând s-or isprăvi,
Căci deja a început culesul „sfintelor” vii!
Şi se vor zdrobi ciorchinii şi va curge, oameni buni,
Licoarea mult aşteptată, făcătoare de minuni!
Şi-atunci să vezi gălăgie, glume, miştouri, vrăjeală,
Ghiduşii, cântări, noroace, – veselie generală!
Păi ştiu ei ce ştiu, şnapanii, au concluzii generale,
Când hotărăsc mereu, toamna, alegeri parlamentare…
