AcasăNews AlertPandurii, locul 86 în lume !

Pandurii, locul 86 în lume !

Gorjenii au avut un an 2013 senzaţional reuşind mai multe rezultate pozitive decât alte echipe de calibru ca: FC Porto, AS Roma, Internaţionale Milano, Liverpool sau Marseille

2013 este cel mai bun an din istoria pandurilor. Gorjenii au avut un an senzaţional cu rezultate care au şocat România şi apoi Europa. Cei de la Pandurii au reuşit să se încununeze cu laurii de vicecampioni iar apoi să acceadă în grupele Europa League. Două super performanţe. Şi, acumulând puncte, gorjenii au intrat într-un top select al echipelor de club din lume. Pe baza rezultatelor din meciurile oficiale din 2013, Pandurii a ocupat la final locul 86 în lume. În topul Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) au intrat doar echipele care au jucat în întrecerile continentale de pe Mapamond.

Ce loc bun!

Acum vreo trei ani de zile nici în vise nu putea cineva să încerce să viseze ceea ce a făcut Pandurii în 2013. Dintr-o echipă blazată şi care veşnic se bătea la retrogradare, Pandurii a ajuns vicecampioana României. Bun, această performanţă a fost dublată de alta, calificarea în grupele Europa League după trei tururi preliminare din care în două oltenii nu au fost capi de serie! Rar se întâmplă ca o echipă să treacă două tururi preliminare având statut de out-sider. Tocmai de aceea, performanţa pandurilor e una specială. În fiecare lună se fac topuri la nivel mondial. Ultimul dat publicităţii ieri de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului este de-a dreptul uimitor. Cine ar fi crezut că echipa noastră de fotbal poate fi în faţa unor titani ai fotbalului mondial, echipe cu bugete infinit mai mari şi cu tradiţie în fotbalul mare. Aşa se face că echipe ca FC Porto (locul 97), AS Roma (locul 100), Swansea (locul 100), Inter Milano (105), River Plate, Newcastle (114), Flamengo (123), VfB Stuttgart (130), Everton sau Liverpool (locul 136), Lille (155), Malaga sau Anderlecht (156), Freiburg (173) sau Olympique Marseille (locul 200) să fie în urma pandurilor. Incredibil, nu? Ei bine, pe baza rezultatelor din cele trei competiţii în care târgujienii au participat, Liga Europa, Liga 1 şi Cupa României, oltenii au acumulat un total de 132,50 puncte ce situează echipa olteană pe locul 86 în lume. În faţa unor titani enumeraţi mai sus. În acest top 200 au intrat cele patru echipe care au reprezentat România în cupele europene, Steaua pe locul 21, Petrolul Ploieşti pe locul 49 şi Astra Giurgiu pe locul 67 în lume.

An de pomină

Anul ce a trecut a fost cel mai bun din existenţa clubului Pandurii. „A fost un an excepţional, ne bucurăm de performanţele pe care le-am obţinut”, a comentat Pârvulescu. Acesta vrea ca şi în acest an 2014 oltenii să repete performanţa. „Vrem să obţinem calificarea în Europa şi să ne calificăm în grupele Europa League”, a mai Pârvulescu.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente