spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicA două ședință consecutivă de depreciere pentru leu

    A două ședință consecutivă de depreciere pentru leu

    Presiunea pe leu s-a redus ieri ușor, în condițiile în care tensiunile politico-militare din dosarul Ucraina-Crimeea, după ce președintele rus Vladimir Puțin a dispus retragerea trupelor desfășurate În vestul Rusiei odată cu Încheierea unor exerciții militare.

    Cursul euro a urcat de la 4,5169 la 4,5196 lei, într-o ședința care s-a deschis la peste 4,53 lei (4,5330 lei), că urmare a deprecierii leului pe piețele internaționale, în cursul nopții. Reducerea aversiunii față de risc a permis leului să se aprecieze rapid, astfel că tranzacțiile s-au realizat în jurul pragului de 4,52 lei. La oră 14:00 cotațiile erau de 4,5160 -4,5190 lei. Cursul dolarului american a urcat de la 3,2776 la 3,2852 lei, iar francul elvețian a scăzut de la 3,7254 lei, maximul ultimelor 14 luni, la 3,7146 lei, urmare a reducerii plasamentelor în monedă helveta pe piețele internaționale. Monedele din regiune au recuperat în scăderile înregistrate în față euro. Cea poloneză, care se depreciase până la 4,222 zloți se întărea la 4,18 zloți, iar cea maghiară se tranzacționa la 310,3 -313,5 forinți. Perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele inernationale la 1,3721 -1,3772 lei, față de maximul de 1,3823 dolari, la finalul săptămânii trecute. Investitorii așteaptă publicarea datelor privind piață muncii din SUA iar încrederea lor în euro a crescut, după anunțul rivid majorarea inflației din zonă euro. În piață la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru scadență lunară la 1,3754 -1,3770, pentru iunie la 1,3765 respectiv la 1,3750 dolari pentru septembrie. Uncia de aur scădea pentru aprilie la 1.334 -1.341 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!