Sunt 14 candidați pentru un post de bugetar la o instituție de stat din județul Gorj. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a scos la concurs un post de magaziner. Acesta este disponibil la Complexul de Servicii Comunitare pentru copilul cu nevoi speciale Targu Jiu, Compartimentul administrativ contabilitate.
În urma depunerii dosarelor de către persoanele interesate, au fost selectați candidații care au îndeplinit condițiile. Din 16 dosare depuse, doar 14 au fost admise și 2 au fost respinse. În data de 16 decembrie este programată proba scrisă a concursului pentru postul de magaziner, iar pe 19 decembrie va avea loc interviul. La acesta vor participa candidații care au promovat proba scrisă.

