spot_img
21.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 22, 2024
Altele
    AcasăActualitate25 de fermieri mari în județul Gorj

    25 de fermieri mari în județul Gorj

    Aproximativ 25 de fermieri mari există în județul Gorj, potrivit conducerii Direcției pentru Agricultură Gorj. Fiecare dintre ei se ocupă de cultivarea unor suprafețe mai mari de peste 200 de hectare de teren.

    „Cea mai mare parte a fermierilor sunt din județul Gorj. În Bălești este un fermier din străinătate care lucrează terenurile. O parte dintre agricultorii autohtoni au lucrat în străinătate și au deprins tehnologia folosită în țările dezvoltate, după care s-au întors în țară pentru a o pune în aplicare. În cazul altora este o tradiție de familie, cum este doamna Evelina Țacu, care a continuat tradiția tatălui său și are o fermă cu o producție foarte bună“, a spus Valentin Priporeanu, directorul Direcției pentru Agricultură Gorj.

    Probleme cu terenurile luate în arendă

    Marea majoritate a fermierilor dețin terenuri în arendă. „Sunt probleme și cu arendarea, pentru că deținătorii de terenuri nu au o situație juridică clară, să aibă titluri de proprietate sau taxă de succesiune, dacă sunt moștenitori, astfel că nu pot înregistra contractul de arendă la primărie, ceea ce înseamnă pierderi colaterale și nu pot încasa subvenția de la APIA“, a mai precizat Valentin Priporeanu, la o emisiune de la postul 1 Plus Tv.
    Proprietarul terenului primește bani sau produse pentru suprafețele de teren „între 300 și 1.000 kg de cereale de hectar arendat“, a adăugat Valentin Priporeanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: