De la începutul lunii şi până în prezent, inspectorii de la Garda Financiară Gorj au întreprins acţiuni de control la 32 de agenţi economici, din care nu mai puţin de 12 au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale, totalizând 21.800 lei şi confiscări de bunuri şi sume în valoare de aproximativ 3000 de lei, totalul amenzilor aplicate şi al sumelor de bani supuse confiscării în această perioadă fiind de peste 256 de milioane lei vechi. Potrivit reprezentanţilor Gărzii Financiare Gorj s-a luat măsura încasării şi virării sumelor stabilite, încasându-se în perioada de referinţă suma de 17 mii lei din amenzile aplicate şi confiscările depuse. Ca urmare a controalelor efectuate, au fost întocmite două acte de sesizare penală pentru infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite prin înregistrarea în contabilitate de cheltuieli nereale, în scopul diminuării impozitelor şi taxelor, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la suma de aproximativ 17 mii lei.