Programul Operațional Tranziție Justă (POTJ) a fost aprobat, de către Comisia Europeană, deschizând calea spre o resursă financiară uriașă, de 534 de milioane de euro, pentru dezvoltarea economică a județului Gorj.
Decizia marchează finalul unei etape de aproximativ doi ani de documentare, elaborare și demersuri ale echipei Consiliului Județean Gorj, sprijinite de colaboratorii din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), activitate care s-a materializat în cea mai mare alocare din Fondul pentru Tranziție Justă (FTJ) în raport cu celelalte cinci județe beneficiare ale acestei finanțări.
Consiliul Județean Gorj a început, oficial, demersurile pentru obținerea fondurilor alocate prin Fondul pentru o Tranziție Justă în 20 ianuarie 2020, printr-o adresă înaintată Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care a solicitat includerea Gorjului în Planul Teritorial de Tranziție Justă (PTTJ), ce urma să fie elaborat pentru accesarea sumelor disponibile României prin FTJ. Au urmat doi ani de activitate intensă și un volum apreciabil de documentare, corespondențe, întâlniri, fizice și on-line și discuții pe marginea elaborării Planului, atât cu reprezentanții MIPE cât și cu autorități locale, mediul de afaceri, consultanți și reprezentanți ai societății civile din județ și de la nivel național, în așa fel încât să fie maximizată eficiența programului de finanțare și obținerea unei alocări financiare cât mai realiste pentru județ.
Trebuie precizat că una dintre cele mai complicate etape din tot procesul de elaborare a fost justificarea includerii întregului județ în programul de finanțare, inițial fiind alocate fonduri doar pentru zonele în care se desfășoară activitate minieră și de producție a energie, acestea fiind considerate direct afectate de procesul de tranziție. De asemenea, la inițiativa reprezentanților instituției, procesul de elaborare al PTTJ a fost marcat de abordări care, ulterior, au fost preluate la nivel național și standardizate la nivelul tuturor celor șase județe beneficiare. Una dintre aceste abordări a fost creionarea obiectivelor și a măsurilor de finanțare în urma unei consultări publice, în urma căreia, la nivelul județului Gorj au fost centralizate 273 de idei de proiecte, potențial finanțabile prin POTJ.
Obținerea celei mai mari finanțări din FTJ, de 534 de milioane de euro pentru dezvoltarea județului, nu ar fi fost posibilă, în primul rând, fără colaboratorii din MIPE, precum și fără sprijinul tuturor celor care au contribuit, de-a lungul celor doi ani de elaborare, între care amintim Frankfurt School, Banca Mondială, mediul de afaceri din Gorj, organizații non-guvernamentale, precum și autoritățile publice și instituțiile membre ale Grupului de Lucru.