spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăActualitate6 tronsoane pentru licitația la Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova

    6 tronsoane pentru licitația la Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova

    Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova va fi licitat, separat, pe șase tronsoane. În momentul de față, se lucrează la ultimele documentații, după ce forajele au fost finalizate în vederea realizării Studiului de Fezabilitate.

    Contractul pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic la Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu are o valoare de 27 de milioane de lei. Este vorba de fonduri europene. Principalele servicii ale prestatorului, conform contractului, constau în: Elaborarea Studiului de Fezabilitate, ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare; Întocmirea documentației suport și Asistența acordată Autorității Contractante pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare; Realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) și asistența tehnică până la obținerea Autorizației de Construire de către Autoritatea Contractantă; Proiectul Tehnic de Execuție (PTE), ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare; Documentația de atribuire a contractului de execuție lucrări; Asistența tehnică acordată Autorității Contractante în perioada derulării procedurilor de licitații pentru execuție lucrări. Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu va avea o lungime de peste 100 de kilometri. Pe lângă stațiile peco tradiționale, vor fi amenajate stații pentru mașinile electrice. După cum au precizat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, vor mai fi amenajate și platforme care vor putea să fie concesionate unor agenți economici, în vederea amenajării de unități de cazare sau alimentație publică, părcări sau alte spații comerciale. Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu va fi de mare viteză și va trece prin 11 localități din Gorj: Țânțăreni, Turburea, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Bărbătești, Jupânești, Târgu-Cărbunești, Scoarța, Dănești și Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: