spot_img
4 C
Târgu Jiu
miercuri, noiembrie 13, 2024
Altele
    AcasăActualitateA fost înmormântat salvamontistul care a căzut de pe o cabană la...

    A fost înmormântat salvamontistul care a căzut de pe o cabană la Rânca

    Salvamontistul Ion Negrea a fost condus joi, 3 octombrie, pe ultimul drum. Sute de oameni, colegi, prieteni, cunoștințe și rude au participat la ceremonie.

    Colegii din cadrul Salvamont Gorj au venit la înmormântare, iar câteva autospeciale de salvare montană cu sirenele pornite s-au alăturat cortegiului funerar.

    Ion Negrea era cel mai vechi salvamontist din Rânca. Acesta a murit weekendul trecut, la spital, după ce a căzut de pe cabana personală, aflată Rânca, de la o distanță de aproximativ patru metri, pe o placă de beton. El a fost transferat cu un elicopter SMURD la un spital din Craiova, unde a suferit o intervenție chirurgicală complicată. Cu toate acestea, în dimineața zilei de 28 septembrie, bărbatul și-a dat ultima suflare.

    „A salvat vieți, si-a îndeplinit menirea pentru care a fost lăsat pe pământ“

    Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj, a transmis un mesaj de bun rămas: „Rămas bun Ion Negrea, un adevărat salvator, un adevărat camarad și prieten pe care am avut onoarea sa îl am alături aproape 30 de ani și în sute de acțiuni de salvare .
    A fost unul dintre cei mai compleți salvatori, salvator montan, salvator speolog, salvator acvatic, scafandru de salvare din ape libere și din mediul subteran acvatic, specializat salvator din mediul urban si industrial la Paris în 1998- unul dintre primii salvatori de acest gen din România, dar peste toate astea a fost un camarad de excepție, un salvator profesionist în cel mai vocațional sens al cuvântului, reușind sa îmbine perfect viața de familie cu greutățile acestei profesii.
    A răspuns întotdeauna la apelul de urgenta, a salvat vieți, si-a îndeplinit menirea pentru care a fost lăsat pe Pământ, dar, atunci când avea nevoie sa fie și el salvat, nu s-a mai putut face mai mult și a plecat, prematur dintre noi, sa întregească în ceruri Echipa de Aur a salvatorilor montani.
    Rămas bun, draga prieten și coleg, vei rămâne mereu în amintirea noastră, cei care am stat legați împreuna in coardă sau am tras de targă, și poate și în amintirea celor cărora le-ai întins o mana de ajutor, când tu le erai ultima speranța.
    Dumnezeu sa te aibă în paza și sa te odihnească!“
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!