spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateA fost suplimentată lista: Alimentare cu gaze în 34 de localități din...

    A fost suplimentată lista: Alimentare cu gaze în 34 de localități din Gorj

    A fost suplimentată lista localităților din Gorj care vor beneficia de finanțare prin ”Anghel Saligny” pentru alimentarea cu gaze. Inițial, 26 de localități obținuseră finanțare, iar acum numărul lor a ajuns la 31, plus alte 3, care se află pe alt program. Deputatul PSD de Gorj Mihai Weber susține că, pe viitor, va face lobby și pentru restul localităților care au depus solicitare pentru rețea de gaze, ca să obțină finanțare.

    „Ministerul Dezvoltării va emite Ordinul privind demararea proiectelor de alimentare cu gaze pentru 31 de localități din județul Gorj, față de cele 26 aflate pe lista inițială, finanțate prin Programul Național ”Anghel Saligny”, la care se adaugă cele trei comune care au primit deja finanțare prin POIM. Mă bucur nespus de mult că, într-un final, s-a înțeles importanța acestui tip de investiții pentru Gorj. Le mulțumesc pentru implicarea directă în susținerea acestor proiecte domnilor Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, și Nicolae Ciucă, președintele PNL, și, totodată, secretarilor de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, atât PSD cât și PNL, care au înțeles nevoile gorjenilor și ne-au susținut demersurile.

    Obiectivul nostru este acela de a introduce rețele de gaze în tot Gorjul. Vorbim, așadar, despre o primă etapă, urmând ca în perioada viitoare și celelalte localități care au solicitat extinderea rețelelor existente sau înființarea de noi sisteme să beneficieze de finanțare. Pentru PSD Gorj, oamenii nu au culoare politică, iar dezvoltarea județului este cea mai importantă!”, transmite deputatul Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: