Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează cetățenii că, începând de astăzi, se vor desfășura la Târgu Jiu ședințe de tragere cu armamentul din dotare, conform calendarului de pregătire profesională al structurilor de ordine publică și intervenție. Activitățile vor avea loc în Poligonul Preajba Mare, în zilele de 17, 18, 24 și 25 iunie 2025, în intervalul orar 08:30 – 16:00.
Exercițiile sunt parte a programului de instruire periodică a efectivelor, menite să asigure menținerea unui nivel ridicat de pregătire și reacție operativă în misiunile specifice desfășurate pe raza județului Gorj.
Inspectoratul atrage atenția locuitorilor din zonă, precum și celor care frecventează împrejurimile Poligonului Preajba Mare, să evite accesul în perimetrul de tragere pe durata desfășurării acestor activități, pentru prevenirea oricăror incidente și pentru asigurarea siguranței publice.

