spot_img
20.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateAmbulanţa Gorj organizează licitaţie

    Ambulanţa Gorj organizează licitaţie

    O nouă licitaţie la Ambulanţa Gorj pentru maşinile casate. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj vrea să scape şi de cele cinci maşini vechi parcate în curtea instituţiei. Cu toate că până acum au avut loc trei licitaţii, în parcare au rămas neadjudecate cinci dintre cele 14 ambulanţe casate de câţiva ani buni.

    În curtea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj mai sunt parcate cinci ambulanţe vechi ce aşteaptă să fie scoase la licitaţie. Au avut loc trei licitaţii, în urma cărora nouă maşini şi-au găsit alte destinaţii decât cele de a transporta pacienţi. Acum, conducerea Ambulanţei Gorj va organiza o nouă licitaţie la care speră să scape şi de cele cinci maşini casate. Unele dintre ambulanţe sunt în stare de funcţionare, iar altele necesită ceva reparaţii: „Pe 17 octombrie avem organizată o nouă licitaţie pentru cele cinci maşini aflate în parcarea noastră, autovehicule care au fost casate cu ani în urmă. Maşinile, unele dintre ele sunt în stare de funcţionare, iar altele nu mai funcţionează, dar pot fi reparate. Sperăm să le dăm şi pe acestea la licitaţia care urmează să aibă loc“ a declarat Marinică Nicolescu, manager la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj. Toate cele cinci maşini scoase la licitaţie au stabilită valoarea de 4.000 de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru interesul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: