spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 29, 2025
Altele
    AcasăActualitateAu fost modernizați cinci kilometri de drumuri comunale din localitatea Arcani

    Au fost modernizați cinci kilometri de drumuri comunale din localitatea Arcani

    Lucrările de asfaltare a drumurilor comunale din localitatea Arcani se apropie de finalizarea. Investiția este finanțată prin programul național „Anghel Saligny“.
    „Sperăm ca luna viitoare să facem recepția drumurilor cuprinse în acest program de asfaltare. Suntem în faza finală a investiției și se lucrează la semnalizarea rutieră. Toate satele localitatea vor beneficia de drumuri modernizate. Valoarea investiției se ridică la peste opt milioane de lei“, a spus primarul comunei Arcani, Aristică Coiculescu. Acesta a precizat că au mai fost modernizate drumurile comunale și cu ajutorul altor programe de finanțare.

    Rețeaua de drumuri comunale a fost modernizată aproape în totalitate

    Primarul Aristică Coiculescu susține că în localitatea Arcani mai există doar un kilometru de drum care trebuie modernizat: „Mai avem cam un kilometru de drumuri și finalizăm în totalitatea modernizarea infrastructurii rutiere din localitate. Rețeaua rutieră este nouă“.
    În perioada următoare vor începe lucrările de modernizare a drumului județean care traversează localitatea: „Va începe modernizarea drumului județean care traversează satul Stroiești, care vine de la Tălpășești și Rasovița. Acum se lucrează la proiectul tehnic și lucrările vor începe, cel mai probabil, la vară“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!