spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
joi, octombrie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateAu protestat în fața termocentralei. Ce nemulțumiri au

    Au protestat în fața termocentralei. Ce nemulțumiri au

    A fost protest, miercuri, în fața Termocentralei Craiova 2, unitate care a fost externalizată, în 2022, din Complexul Energetic Oltenia.

    Foștii energeticieni de la Termocentrala Craiova 2 sunt nemulțumiți că șefii unității fie nu le eliberează adeverințe pentru recalcularea pensiilor, fie le emit greșit. Miercuri, au protestat în fața societății din județul Dolj. Potrivit fostului lider sindical, Cristi Vasile, ar fi fost depuse aproximativ 700 de solicitări privind emiterea de adeverințe. Oamenii au sesizat inclusiv Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a le fi rezolvată problema.

    Am mers, am stat de vorbă cu conducerea, am vrut ceva oficial, s-a încheiat o minută în care dânșii promit că vor lua legătura cu Ministerul Muncii, cu celelalte societăți de care am aparținut, pentru a face legătura, de a face rost de toate documentele care stau la baza eliberării adeverințelor. Noi am fost foarte nemulțumiți, pentru că au trecut peste 6 luni în care cred că 80% nu am primit adeverințele și cei care le-au primit nu sunt conforme, mai pe înțelesul tuturor, nu se menționează în adeverințe că s-au plătit contribuțiile la bugetul de stat. Unul din motive este că nu au niște documente, că au jumătate din ele, într-un cuvânt, nu vor să-și asume să le elibereze. Noi am solicitat o întrevedere, la sfârșitul lunii noiembrie, pe 22, să așteptăm răspunsurile, dacă nu, vom merge până la proteste mai ample, chiar să mergem la Ministerul Muncii. Nu mai așteptăm, pentru că e dreptul nostru, care nu ni se respectă. Am făcut sesizări către ITM și către Procuratură, acum, s-au mai strâns iar semnături de la cei care nu au fost în prima tranșă de protest. Să vedem dacă le convine să aibă atâtea sesizări pe o lege care este în vigoare și noi nu beneficiem de ea”, spune Cristi Vasile.

    Amenință cu proteste la București.

    Foștii energeticieni de la Craiova 2 amenință cu proteste la București, dacă șefii unității nu le vor elibera adeverințe conforme care să fie luate în calcul la Casa de Pensii.

    Probabil că pe parte politică se urmărește să se întârzie, să se ducă după alegeri, ca să nu mai putem beneficia de ele. Asta este părerea mea și a mai multor colegi. Noi nu o să-i lăsăm să-și bată joc de noi după atât timp lucrat într-o termocentrală, mulți colegi știu cum am lucrat și nouă ni s-au oprit acești bani. Probabil că vor veni și mai mulți colegi la următoarea acțiune de protest. Supărarea este că nu au vrut de la început să le dea, să se ajungă la o perioadă de 6 luni, să se întârzie cu o adeverință, conform legii, în 15 zile, noi trebuia să primim răspuns scris, plus că mergem cu ele la Casa de Pensii și nu sunt luate în considerare. Omite să fie menționat sumele care s-au plătit la contribuțiile sociale de stat. Din câte am înțeles, sunt vreo 700 de cereri pentru eliberarea acestor adeverințe și cele care s-au eliberat nu sunt valabile pentru a le primi Casa de Pensii. Dacă până pe data de 22 noiembrie nu ni se dă un răspuns, vom acționa din nou prin protest, dar vă spun, colegii chiar vor să mergem la Ministerul Muncii”, a adăugat fostul lider sindical.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!