spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăActualitateAutobuze noi, din toamnă

    Autobuze noi, din toamnă

    Târgujienii se vor putea deplasa cu autobuzele noi promise de autorităţile locale abia din toamna acestui an. În prezent, achiziţia mijloacelor de transport în comun a fost anunţată pe SEAP, municipalitatea aşteptând anunţarea câştigătorului licitaţiei, graba fiind mare ca urmare a faptului că livrarea acestora se va face în trei luni.

    În paralel cu proiectul de atragere a fondurilor europene, necesare modernizării liniilor de transport în comun, Primăria Târgu-Jiu a anunţat deja pe SEAP intenţia de achiziţionare a celor cinci autobuze, licitaţia urmând a avea loc la sfârşitul lunii iunie. „Am luat hotărârea ca în trepte să achiziţionăm mijloace de transport în comun moderne, civilizate, care să corespundă cerinţelor anului 2015 şi avem deja pe SEAP, deci faza este foarte avansată, un proiect de achiziţie a 5 cinci autobuze noi, de ultimă generaţie, cu aer condiţionat, cu tot felul de sisteme şi pentru persoane cu dizabilităţi. Este foarte important să înţelegem că odată depăşită această fază se intră în linie dreaptă, după ce se va ţine licitaţia, va fi perioada de livrare de maxim 3 luni”, a explicat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu. Conform autorităţilor publice locale, investiţia în cele cinci mijloace de transport în comun se ridică la aproximativ un milion de euro, după desemnarea câştigătorului licitaţiei termenul de livrare fiind de trei luni. Acest lucru nu înseamnă decât că în toamna acestui an, transportul în comun din municipiu va fi îmbunătăţit. „Săptămâna trecută, după verificări care au avut loc privind proiectul nostru, s-a intrat pe SEAP cu această formulă. SEAP înseamnă 45 de zile, timp în care se vor depune oferte, după 45 de zile se va ţine licitaţia pentru achiziţia celor 5 mijloace de transport. Achiziţia se ridică la aproximativ 1 milion de euro, acum depinde de ofertanţi, de cei care vor participa la această licitaţie pe care o organizăm, depinde foarte mult de puterea viitorilor licitanţi. Undeva în luna octombrie, cel târziu, vom avea mijloace de transport în comun noi, deci pentru anumite rute, cele cinci autobuze vor fi la un alt nivel de transport”, a mai spus Aurel Popescu, viceprimarul din Târgu-Jiu. Până în prezent, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu nu au stabilit liniile de transport pe care vor circula cele cinci autobuze.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: