Centrul de Echitație R&F invită, mâine, iubitorii de cabaline și echitație să ia parte la un moment deosebit și plin de tradiție: Botezul Cailor, care va avea loc la Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din orașul Rovinari.
„De la mic la mare, vă așteptăm să admirați grația și frumusețea cailor noștri, pregătiți cu drag pentru acest eveniment unic. Ce vă așteaptă?Momente încărcate de emoție și tradiție, cai splendizi, ce vă vor încânta privirile dar și oportunitate minunată de a petrece alături de familie și prieteni într-o atmosferă specială”, transmit organizatorii.
Evenimentul este programat pentru luni la ora 10.30.
Caii care vor fi botezați mâine aparțin singurului centru de echitație ecvestră din județul Gorj. Centrul de Echitație RF de la Rovinari a ajuns să fie apreciat și cunoscut și în localitățile limitrofe, asta deoarece aici vin, de anul trecut, atât copii, cât și adulți. Dan Felușcă, cel care a pus bazele acestui centru, s-a stabilit acum în țară după ce timp de 15 ani a lucrat în Spania, într-un centru de călărie. Antreprenorul spune că deține deja mai mulți cai și un ponei, iar cei care își doresc lecții de călărie pot face și abonamente.

