spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateCălinoiu: Trebuie să obţinem cât mai repede statutul de staţiune montană

    Călinoiu: Trebuie să obţinem cât mai repede statutul de staţiune montană

    Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj s-a întâlnit ieri cu primarii localităţilor Novaci şi Baia de Fier pentru a urgenta măsurile care se impun pentru ca zona Rânca să devină staţiunea montană, oficial. În acest sens şi prefectul judeţului, Radu Teodorescu, a declarat faptul că se încearcă, în cel mai scurt timp lansarea unei strategii de dezvoltare a zonei Transalpina: „Acolo avem un bulgăre de aur pe care nu noi l-am creat ci Dumnezeu l-a creat şi e păcat”, a spus prefectul.

    Zona Rânca este una dintre cele mai frumoase zone montane din ţară iar acest lucru poate aduce numai beneficii judeţului Gorj. Promovarea zonei turistice este unul dintre punctele principale de pe agenda autorităţilor judeţene, care fac tot ce este posibil pentru urgentarea măsurilor care se impun pentru ca Rânca să devină oficial staţiune montană. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean a mers ieri la Novaci pentru a discuta această problemă cu autorităţile locale de acolo. „Am o întâlnire importantă la Novaci, mă voi întâlni cu primarii din Novaci şi Baia de Fier pentru a stabili măsurile pe termen scurt în vederea pregătirii staţiunii sau zonei ce urmează a fi declarată staţiune şi măsurile ce se impun să depăşim şi anumite probleme care au apărut în ultima perioadă, în principiu cu retrocedarea proprietăţilor ale obştilor din zonă, să obţinem statul de staţiune turistică zona Rânca”, a spus Călinoiu. Prefectul Radu Teodorescu a declarat în acest sens că se încearcă lansarea unei strategii de dezvoltare a zonei Transalpina, pentru că acolo „avem un bulgăre de aur pe care nu noi l-am creat ci Dumnezeu l-a creat şi e păcat”, au fost cuvintele prefectului de Gorj. „Este în analiză. Chiar preşedintele Consiliului Judeţean este la întâlnire la Novaci. Măcar să o avem staţiune de interes local, apoi să ne extindem. Susţin în continuare lansarea unei strategii pe întreaga zonă Translapina, cu cele cinci judeţe implicate şi într-un termen foarte scurt să facem după 20 sau chiar pe 17, prima întâlnire care să pună bazele strategiei de dezvoltare a zonei Transalpina. În schimb vreau să vă spun că este o soluţie care poate să meargă în compensare cu ceea ce înseamnă zona de minerit. Acolo avem un bulgăre de aur pe care nu noi l-am creat şi Dumnezeu l-a creat. E vorba de copiii şi nepoţii noştri care vor beneficia de toate aceste lucruri, dacă noi vom şti să-l păstrăm”, a spus în completare reprezentatul Guvernului în teritoriu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: