spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateCând încep lucrările la cele 100 de blocuri din Narcise

    Când încep lucrările la cele 100 de blocuri din Narcise

    Autoritățile locale din Târgu Jiu anunță că au fost finalizate studiile de fezabilitate pentru realizarea celor 100 de blocuri noi, din zona Narciselor. Investiția finanțată prin fonduri europene ar trebui să fie gata în 2026, în total 600 de familii urmând să primească locuință.

    35 de milioane de euro este valoarea proiectului pentru care s-a obținut finanțare prin PNRR. Pentru ca investiția să fie realizată în termenele impuse, lucrarea nu se va licita la pachet.
    Raul Chiriac, directorul Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu„Au fost predate de către proiectant studiile de fezabilitate. Deja demarăm următoarele etape. Vorbim de 100 de blocuri noi, pentru tineri, pe o suprafață de 7 hectare, în total 600 de unități locative. Acestea trebuie realizate până la 30 aprilie 2026. Dorim ca până la sfârșitul anului să încheiem contractele de execuție pentru aceste blocuri. Va fi o nouă zonă rezidențială a Municipiului Târgu Jiu. Tot în această zonă va fi realizată și o creșă, un obiectiv reglementat clar în privința finanțării. Va fi și un complex sportiv, proiect elaborat și deja depus la CNI”, a declarat Raul Chiriac, directorul pe Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: