spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateCascada Vaidei, mai săracă în apă, dar persistentă în timp

    Cascada Vaidei, mai săracă în apă, dar persistentă în timp

    Volumul de apă al cascadei Vaidei a scăzut sub jumătate, din cauza secetei. Asta după ce, cu mulți ani în urmă, ea a scăzut și ca înălțime, de la 14 la 7 metri. Totuși, merită să fie văzută, zgomotul pe care-l produce, răcoarea și verdeața din jur dovedind că aceasta rămâne puternică peste timpuri, învingând temperaturile caniculare din ultima perioadă.

    Acum , pe timp de secetă, stânca imensă de sub cascada Vaidei o desparte în două șuvoaie, față de perioadele bogate în precipitații, când aceasta nici nu se vedea. Volumul de apă a scăzut sub jumătate, mare parte din el fiind captat, în prezent, imediat în aval, pentru alimentarea cu apă a populației municipiului Târgu Jiu.

    Cascada Vaidei se află pe Șușița Verde (așa cum se numește râul Șușița în zona muntoasă), în satul Vaidei al comunei gorjene Stănești. Ea nu mai are măreția din vremurile străvechi și este puțin cunoscută, deși cândva se făceau cărți poștale care o reprezentau. Localnicii spun că, demult, cascada avea o înălțime de 14 metri, dar stâncile de deasupra s-au prăvălit, apele venind foarte mari în timpul furtunilor, când ploaia de pe versanții muntoși ce o străjuiesc se scurg în albia râului.

    Cheile Șușiței, punct de atracție pentru turiști

    Cascada se află la ieșirea din Cheile Șușiței, ce au o lungime de 2 km și se întind în partea de sud a Munților Vâlcan, fiind un areal natural protejat. Printre atracţiile zonei, se mai numără Cheile Ţuţuroiului şi Pietrele lui Dan. În cheile Șușiței, datorită frumuseții locurilor, regizorul Lucian Bratu a ales să filmeze, în anul 1962, o parte din filmul istoric „Tudor”.

    Spre această zonă se accede din Tg-jiu pe DJ 672B pâna la Ursati, iar de aici pe DJ 664A, spre Stănesti.  Se mai poate ajunge din Hunedoara, prin Pasul Vâlcan, existând, însă, zone de drum de munte, neasfaltat, care necesită mașini de teren.

    Sursa foto: imagoromaniae.ro

    Vaidei vine de la „Vai de Ei!”

    Numele satului Vaidei, sat de munte ce dă și numele cascadei, se spune că vine de la „Vai de Ei!”, pentru că oamenii trăiau greu aici, mai ales iarna, când, demult, zăpezile erau foarte mari.

    Poate exista, însă, o altă explicație, sprijinită și de atestări documentare. În județul vecin, Vâlcea, există localitatea Vaideeni. Prima atestare documentară a acesteia provine din secolul al XVI-lea, de pe timpul lui Radu cel Mare şi face referire la „judecat” pentru pământ, care a dat drept câştig de cauză locuitorilor din „Vai de Ei”(la fel cum se numea, în trecut, satul din Gorj).  În secolele XVIII – XIX, numele aşezării din Vâlcea s-a preschimbat în Vaideeni. Unele scrieri amintesc faptul că, toponimic, denumirea îşi are originea într-un alt sat – Vaidei, din comuna Romos, judeţul Hunedoara, de peste munți, vecin cu Gorjul și cu Vâlcea. Locuitorii de acolo au fugit din faţa hoardelor de tătari, care au năvălit în zonă în anii 1241 – 1243. Se spune că oamenii au trecut peste munte şi s-au aşezat într-o zonă căreia i-au dat aceeaşi denumire cu cea din care fugiseră.

    Nu ar fi exclus ca același lucru să se fi întâmplat și la Vaidei din Stăneștii Gorjului, adică o parte dintre oamenii din Vaidei Hunedoara să se fi refugiat aici și să fi dat aceeași denumire locului în care s-au așezat. Cele două localități, din Vâlcea și Gorj se află în apropiere de Trasalpina (ce trece prin Pasul Urdele) și, respectiv, de Drumul Neamțului (ce trece prin Pasul Vâlcan). Acestea erau cele două drumuri, prin care se putea trece din Hunedoara în Oltenia, peste munte, drumul de pe Valea Jiului fiind construit mult mai târziu.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: