Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a anunțat finalizarea, în perioada 2022–2025, a trei proiecte majore de reabilitare energetică a sediilor polițiilor orășenești Novaci, Târgu-Cărbunești și Țicleni, finanțate prin PNRR – Componenta 5, Valul Renovării. Valoarea totală cumulată a investițiilor depășește 12,6 milioane lei, din care peste 5,1 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Lucrările au vizat modernizarea completă a clădirilor, consolidări structurale, reabilitarea instalațiilor, refacerea finisajelor, înlocuirea tâmplăriei, izolarea termică, montarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură, precum și amenajarea incintelor. Noile sedii sunt deja funcționale, după recepțiile realizate în aprilie, octombrie și noiembrie 2025.
De asemenea, IPJ Gorj a reamintit că, în 2024, a fost finalizată modernizarea sediului Poliției Municipiului Târgu Jiu, un proiect de peste 22,7 milioane lei, cu finanțare nerambursabilă de peste 11 milioane lei.
„Green Gj”
În 2025 au fost depuse două noi cereri de finanțare:
Proiectul „Green GJ”, în valoare de 548.000 euro, pentru dotări destinate combaterii criminalității economice și îmbunătățirii activității criminalistice.
Un proiect de 38,9 milioane lei, depus în parteneriat cu UM 0676 Craiova, pentru creșterea eficienței energetice a sediului IPJ Gorj și a unui sediu secundar din Târgu Jiu, aflat în prezent în evaluare.
Reprezentanții IPJ Gorj au subliniat că investițiile contribuie la reducerea consumului energetic, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea calității infrastructurii utilizate de polițiști în activitatea operativă.

