Administrația Complexului Energetic Oltenia(CEO) a transmis clar că posibilitățile de păstrare a personalului încadrat pe perioadă determinată sunt clar prevăzute de lege. Prin urmare, compania lasă să se înțeleagă faptul că nu vor putea fi transformate în posturi care să fie ocupare pe durată nedeterminată. De altfel, și legislația limitează numărul de prelungiri în ceea ce privește contractele de muncă încheiate pe eprioadă determinată. Ulterior, acestea fie vor înceta, fie vor fi transformate în contracte pe perioadă nedeterminată. Având în vedere Planul de restructurare care prevede reduceri de cheltuieli de 410 milioane de lei, este exclus ca Societatea Complexul Energetic Oltenia să mai păstreze astfel de contracte. În plus, se va renunța și la contractele încheiate cu pensionarii.
Șanse mici să mai rămână în companie
„În ceea ce privește contractele de muncă pe durată determinată, Complexul Energetic Oltenia respectă prevederile legislației muncii din România. Potrivit art. 12 alin. (1) și art. 83 din Codul muncii, contractele individuale de muncă pe durată determinată sunt utilizate în situații clar definite de lege și nu pot avea ca obiect ocuparea unui post permanent decât în cazurile excepționale prevăzute de legislație.”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

