AcasăActualitateCFR frânează lucrările din vară de pe Ana Ipătescu, primarul Romanescu vine...

CFR frânează lucrările din vară de pe Ana Ipătescu, primarul Romanescu vine cu soluția care evită blocajul trenurilor

Tensiuni majore între autoritățile locale și CFR, după ce compania feroviară a transmis că nu este de acord cu oprirea circulației trenurilor în luna iulie, invocând traficul intens al garniturilor spre litoral. CFR ar prefera amânarea lucrărilor pentru septembrie, ceea ce ar putea da peste cap planurile deja stabilite la nivel local.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susține însă că proiectul este gândit tocmai pentru a evita blocarea circulației feroviare. Edilul spune că „piesa de rezistență” a lucrării va fi realizată în afara căii ferate, urmând să fie montată printr-o tehnologie modernă, fără întreruperi majore.

„Avem o mică temere, legată de adresa CFR. CFR a revenit cu adresa că nu prea sunt de acord cu termenii pentru oprirea circulației, în iulie, pentru că sunt trenurile expres care merg către mare. Că ar lua în considerare luna septembrie.

Ceea ce facem noi acolo e și în interesul CFR cineva azi, acolo, trebuie să dirijeze circulația. Vreau să îi explic domnului Miruță că pe baza termenul, ce-i drept scurt, dat de cei de la CFR. Ne puteam încadra în termenul dat. Acolo, piesa de rezistență se execută în afara căii ferate, nu se întrerupe circulația. Din moment ce piesa va ține stabila calea ferată, o firmă din Franța va folosi un utilaj de ultimă generație, ce va împinge hidraulic acea piesa, exact pentru tronsonul de cale ferată. Știm că nu putem opri circulația pe perioadă mare deoarece obligația transportării persoanelor dintr-o stație în alta revine autoritățile locale, ceea ce nu e normal. Va trebui să facem licitație, sunt curse care se vor face permanent pentru călători. Când vom primi avizul de la CFR, lucrarea va fi gata, sperăm noi, până la sfârșitul anului”, transmite Marcel Romanescu.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente