Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis marți o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până miercuri la prânz, pe râuri din 21 de județe, inclusiv Gorj.
În intervalul 30 iunie, ora 13:00 – 1 iulie, ora 12:00, se vor semnala viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție, pe râurile din bazinele hidrografice Olt – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Hoghiz (județele Harghita, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt și Dolj) și Argeș – bazin superior și Dâmbovița – bazin superior.
INHGA precizează că inundații se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici.
Fenomene hidrologice similare sunt prognozate și în alte regiuni ale țării, dar în Oltenia și Gorj riscul este ridicat din cauza ploilor abundente din ultimele zile.
Autoritățile recomandă prudență și monitorizarea permanentă a situației hidrologice.

