17 județe din România vor fi afectate de un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, joi, 9 iunie, între orele 12.00 și 21.00, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, local în Transilvania, Banat și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină și vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp. Județele afectate sunt: Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Sibiu, iar parțial, în zonele montane, județele: Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Brașov
Notă: Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în restul țării.