spot_img
Altele
    AcasăActualitateColegiul „Ecaterina Teodoroiu” organizează Gala premiilor pentru olimpici

    Colegiul „Ecaterina Teodoroiu” organizează Gala premiilor pentru olimpici

    Consiliul Școlar al Elevilor, din cadrul Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, va organiza pe 22 decembrie o nouă ediție a ,,Galei Premiilor C.N.E.T.” în cadrul căreia vor fi oferite premii și distincții de onoare celor 24 de elevi care în anul școlar 2015-2016 au participat și au obținut și premii la olimpiade.

    Colegiul „Ecaterina Teodoroiu” organizează Gala premiilor pentru olimpiciGala Premiilor CNET a devenit deja un eveniment de tradiție. În cadrul manifestării, distincții vor primi și cadrele didactice coordonatoare ale olimpicilor. După Gală, elevii claselor a X-a și a XI-a vor participa la Balul Iernii, unde vor fi decernate titlurile „Regele și Regina Iernii”. La fel ca în fiecare an, prin organizarea acestei gale de premiere a celor mai buni elevi, cu rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare, se dorește motivarea acestora în vederea participărilor viitoare la concursurile şi olimpiadele şcolare, competiţii sportive zonale, naţionale (volei, handbal, atletism, şah), concursuri artistice (teatru, reviste şcolare, cor, dansuri, desene, afişe etc.) şi sportive sau participări la acţiuni comunitare organizate de autorităţile locale şi judeţene.

    Colegiul „Ecaterina Teodoroiu” organizează Gala premiilor pentru olimpici„În prima parte a evenimentului îi vom aplauda împreună pe elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiade în anul școlar 2015-2016. Este vorba despre 24 de elevi care vor fi premiați cu trofee. În cea de-a doua parte a serii, cei 12 concurenți ne vor arăta aptitudinile lor și, la finalul serii, vom afla cine merită cu adevărat titlul de „Regina/Regele Iernii”. Intrarea se face pe bază de brățări, ce pot fi achiziționate fie de la intrare, fie de la organizatori (preț: 15 lei). În momentul de față suntem singurul liceu din Gorj care își premiază olimpicii printr-o gală și de aceea am dorit să menținem tradiția. Suntem deja la a III-a ediție”, a spus Flaviana Iuga, coordonatorul evenimentului și președinte al CSE de la CNET.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: