spot_img
Altele
    AcasăActualitateComuna Peştişani, lăsată fără coloană

    Comuna Peştişani, lăsată fără coloană

    Primăria comunei Peştişani a luat atitudine şi a demolat o coloană din beton montată cu trei ani în urmă la intrarea în localitate. Motivul nu este altul decât că lucrarea ar fi fost amplasată ilegal pe domeniul public.

    În urmă cu trei ani, un fost angajat al Primăriei Peştişani a avut o idee năstruşnică. Aşa se face că omul a creat o coloană din beton, înaltă de 12 metri pe care a amplasat-o la loc de cinste la intrarea în comuna Peştişani, mai exact la Frânceşti. Coloana a stat acolo timp de trei an şi ar mai fi stat dacă cei de la Inspectoratul în Construcţii nu ar fi dat buzna peste viceprimarul localităţii, cerându-i acestuia autorizaţia de construcţie a monumentului. Cum acte nu au existat, viceprimarul a dat ordin ca acea coloană din beton să fie făcută una cu pământul: „Coloana din beton a fost montată acolo în urmă cu câţiva ani. Acum m-am trezit cu cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii care s-au sesizat şi ne-au solicitat să le punem la dispoziţie autorizaţia în construcţie. Am discutat cu angajaţii şi am aflat că nu există aşa ceva. Văzând că nu există acte, am dat ordin să fie dată jos şi depozitată. Riscam să plătim o amendă usturătoare dacă nu o luam de acolo”, a declarat Ilie Fuiorea, viceprimar al comunei Peştişani. Acesta nu ştie dacă va repune coloana la loc, însă, ce ştie este că pe viitor cu certitudine toate activităţile legate de Brâncuşi vor avea loc în mod organizat. „Vrem să astupăm deocamdată gropile ivite în asfalt pe drumul ce duce spre Hobiţa, pentru ca turiştii să nu plece cu un gust amar. Apoi intenţionăm să amenajăm un parc aflat în apropierea casei memoriale a artistului, dar toate aceste lucrări vor avea loc cu ajutorul Consiliului Judeţean Gorj şi nu vor fi făcute de capul nostru”, a declarat Ilie Fuiorea. Localnicii din Hobiţa spun însă că nu ar fi trebuit demontată coloana, pentru că „avertiza” turiştii că intră în localitatea marelui artist, Constantin Brâncuşi. La intrarea în satul Hobiţa, o altă coloană din lemn anunţă turiştii care vin în zonă că acolo într-o căsuţă din lemn s-a născut un mare artist.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: