Gorjeanul Iulian Dincă a fost condamnat de Tribunalul Gorj, în 2022, pentru tentativă de omor la o pedeapsă de patru ani și jumătate. Fapta s-a petrecut în 2021, pe raza orașului Rovinari. Atunci a avut loc un scandal în fața magazinului numit „La Ghiță”, când Boicu Tudorel a fost înjunghiat în abdomen și în spate. După doi ani petrecuți după gratii, Dincă a cerut, Tribunalului Gorj, eliberarea sa condiționată. Instanța a zis nu.
„Admite cererea formulată de inculpatul Dincă Iulian, privind judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 C.pr.pen. În baza art. 32 C.pen. raportat la art. 188 C.pen., cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul DINCĂ IULIAN (fost Popescu), în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, cu antecedente penale, la: – 4 ani şi 6 luni (patru ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor împotriva victimei Boicu Tudorel”, se stabilea in 2022.
Între timp, Dincă este mutat de la Penitenciarul Craiova la cel de la Târgu Jiu unde își cere eliberarea condiționată. judecătoria Târgu Jiu și Tribunalul Gorj îl pun însă pe lista de așteptare.