spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateCondescule, ce ai făcut cu banii de la CEO?

    Condescule, ce ai făcut cu banii de la CEO?

    Poliţiştii şi comisarii Gărzii Financiare au descins, ieri, la Clubul Pandurii Târgu-Jiu, condus de Marin Condescu, în urma unei plângeri făcute la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului de către managerul Complexul Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Acesta s-a plâns anchetatorilor că, deşi CEO deţine aproape 70% din acţiuni la club, preşedintele Clubului Administrativ, Marin Condescu, nu doreşte să-i prezinte situaţia financiară. Ciurel susţine că vrea să ştie pe ce a cheltuit Condescu peste 320 de miliarde de lei vechi într-un singur an. În schimb, Marin Condescu se apără şi spune că Ciurel face vâlvă în presă pe acest subiect pentru a renunţa uşor la finanţarea clubului. Această ipoteză este desfiinţată de Ciurel, care anunţă din nou că CEO va finanţa în continuare Pandurii.

    Mai mulţi poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare Gorj au demarat un control la Clubul Pandurii Târgu-Jiu, după ce preşedintele Marin Condescu a refuzat să prezinte documentele financiar-contabile solicitate de managerul CEO, Laurenţiu Ciurel. Trezorierul Pandurilor, Dionisie Şoitoman, se aştepta la acest control pentru că, spune el, este o urmare a disputei dintre Condescu şi Ciurel. „Neoficial, au tot fost discuţii se vor verifica actele clubului. Păi, e o dispută între preşedinte şi directorul de la CEO, cu retragerea finanţării şi legat de treaba asta probabil că încearcă să găsească argumente, contraargumente. Banii nu sunt cheltuiţi ilegal. Tot ce s-a cheltuit până acum sunt cheltuiţi legal. Dar, probabil în anchetă o să găsească ceva sau nu”, a menţionat trezorierul Clubului Pandurii.

    Unde sunt banii?

    Săptămâna trecută, Laurenţiu Ciurel a depus o plângere la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj prin care sesiza că membrii clubului Pandurii ţin la secret documentele financiar-contabile şi refuză să le prezinte Complexului Energetic Oltenia, principalul finanţator al pandurilor. „Am cerut bugetul de venituri și cheltuieli, conform articolului din statut, bilanțul contabil pentru anul 2012, execuția bugetară de venituri și cheltuieli în 2012, lucruri de genul acesta, nu am cerut altceva, pentru că am luat de pe pagina Ministerului de Finanțe, pentru că doar atât am avut acces, de la Club nu mi-a venit niciodată nici un fel de răspuns, următoarea situație: cheltuieli privind activitățile economice ale Clubului, prevederi bugetare anuale, zero lei, cheltuieli cu activități economice la 31.12.2012- 13.224.000 lei, pierderi din activități economice la 31.12.2012- 7.180.000 lei. Am considerat că nu este normal ca banii cu care noi credeam că subvenționăm echipa de fotbal să fie folosiți în activități economice cauzatoare de pierderi, pierderi care să fie acoperite de virări făcute ca membru fondator”, a precizat Ciurel. Directorul general al CEO a prezentat o singură situaţie financiară a Clubului Pandurii primită de la Direcţia de Finanţele. Cifrele cheltuite de clubul condus de Marin Condescu într-un singur an depăşesc 320 de miliarde de lei vechi. „Nu poţi să dai 200 de miliarde de lei pe an fără să întrebi ce faci dom’le cu banii ăştia, unde ajung. Clubul e acţionar la o televiziune şi se pare că mai sunt şi altele pentru că am văzut şi alte cheltuieli. Cheltuieli cu colaboratori- 163 de miliarde de lei vechi, cheltuieli cu consultanţa-11 miliarde de lei vechi, alte cheltuieli 9,5 miliarde de lei vechi şi nu poţi să pui 9,5 miliarde de lei la capitalul şi altele, totuşi, e o sumă importantă. Transport- 4,6 miliarde de lei vechi şi vă spun că mai avem echipe şi de bani şi de baschet la care plătesc transport cu autocar de 5 stele şi este de 10 ori mai ieftin”, a mai explicat Ciurel.

    Echipament şi mâncare de 23 miliarde de lei

    Potrivit lui Ciurel jucătorii mâncau anual de 13 miliarde de lei vechi, se îmbrăcau cu 10 miliarde de lei vechi şi se deplasau de 5 miliarde de lei în cantonamente de aproape 7 miliarde de lei vechi pe an. „Cheltuielile cu materiale şi echipamente-10 miliarde de lei vechi, cheltuieli cu colaboratorii 163 de miliarde de lei, cheltuieli cu masa-13 miliarde şi toată lumea ştie că jucătorii mâncau gratuit la cantina CEO; cantonament-6,3 miliarde de lei, cheltuieli cu transportul-5 miliarde de lei, deplasări externe-1 miliard, cheltuieli cu amortizarea 46 de miliarde de lei, cheltuieli financiare 5,2 miliarde de lei, cheltuieli cu întreţinere şi chirii- 8,7 miliarde de lei. În plus, clubul înregistrează datorii în valoare de 10 milioane de lei noi către furnizori. Aş vrea să ştiu ce furnizori sunt ăştia de au de încasat peste 100 de miliarde de lei vechi. Din analiza obligaţiilor de sold s-a constatat că la 31.12 Clubul înregistrează obligaţii restante la bugetul consolidat de stat, reţinerea la sursă, fapt ce a determinat înregistrarea de accesări pentru neplată la scadenţa obligaţiilor”, a mai prezentat Laurenţiu Ciurel.

    Condescu bagă AGA la înaintare

    Marin Condescu, președintele clubului, a declarat pentru Digi24 că acceptă orice control din partea statului întrucât acesta consideră că la Pandurii nu există nimic nelegal. Condescu afirmă că până acum a avut acceptul membrilor AGA în ceea ce priveşte cheltuirea banilor primiţi de la Complexul Oltenia în ultimii doi ani. „Nu este nicio problemă, suntem dispuşi la orice act de control al structurilor statului, indiferent care îs ele. Banii, când ajung în contabilitate, sunt folosiți către activitățile curente – plata către stat, convenţii civile, deplasări, organizare competiţiei, investiţii. Tot ce a hotărât AGA”, s-a apărat Condescu. Deşi managerul CEO a anunţat ferm că nu va renunţa la finanţarea clubului Pandurii, Marin Condescu susţine că Ciurel şi ministrul Energiei, Constantin Niţă, ar fi decis sistarea finanţării. Mai mult, Condescu declară că CEO a primit deja documentele solicitate de CEO. Liderul de sindicat Marin Condescu a fost contrazis chiar şi astăzi de Laurenţiu Ciurel când a vorbit despre refuzul preşedintelui de la Pandurii de a pune la dispoziţia Complexului actele financiar-contabile.

    Bugetul Pandurilor, cât al Spaniei

    Descinderile de la Clubul Pandurii au fost principalele subiecte ale presei naţionale sportive. Cunoscutul jurnalist de la GSP, Cătălin Tolontan, a postat pe blogul său un istoric al echipei conduse de Marin Condescu, promovări, retrogradări şi cumpărări de locuri în Liga I. Acesta vorbeşte şi despre sumele uriaşe pe care Pandurii Târgu-Jiu le-a primit în fiecare an de la mineri şi energeticieni. „Doar în ultimii cinci ani, Pandurii a primit de la statul român aproximativ cât a luat echipa naţională a Spaniei de la UEFA pentru câştigarea titlului european din 2012, adică 23 de milioane de euro. Niciodată în istoria fotbalului nostru o echipă n-a luat atât de mulţi bani de la stat. 9 milioane de euro înseamnă de 3 ori mai mult decât bugetul unui club de mijlocul clasamentului în Liga 1 şi peste cât investeşte în mod normal Dinamo sau Steaua”, scrie jurnalistul GSP, Cătălin Tolontan pe blogul său. Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, încearcă să afle acum pe ce s-au dus banii din minerit şi energie.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: