spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăActualitateConducerea CE Oltenia a decis! Vezi ce se va întâmpla cu cei...

    Conducerea CE Oltenia a decis! Vezi ce se va întâmpla cu cei 1800 de angajați „determinați” ai companiei

    Cei 1800 de angajați pe perioadă determinată ai Complexului Energeti Oltenia (CEO), cărora le expira contractul la finalul acestui an, au vâzut, în sfârșit, negru pe alb: le-au fost prelungite contractele cu 6 luni. Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, salută măsura luată de CEO și spune că-și dorește ca acești angajați să aibă, pe viitor, contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

    „Încheiem anul 2023 într-o notă pozitivă pentru cei 1800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, cărora li s-au prelungit contractele de muncă până la jumătatea anului viitor. Mă bucur enorm că cei din conducerea companiei au înțeles importanța acestei situații și au luat decizia de a menține oamenii în cadrul companiei. Îmi doresc foarte tare ca și cei 1800 de angajați să fie încadrați pe perioadă nedeterminată în cadrul CE Oltenia, astfel încât grija locurilor de muncă să nu mai existe, iar familiile acestora să aibă siguranța zilei de mâine.”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: