spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateConsiliul Județean Gorj sprijină proiectele de educație culturală

    Consiliul Județean Gorj sprijină proiectele de educație culturală

    Consiliul Județean Gorj susține organizațiile non-guvernamentale și pentru tineret, care atrag fonduri europene pentru dezvoltarea și promovarea activităților societății civile din județ.

    În acest sens, autoritatea publică județeană va asigura cofinanțarea de 10% a proiectului „RURAL FILM FEST”, depus spre finanțare de către Asociația „BE TEEN”, în cadrul apelului de finanțare nerambursabilă pentru proiecte de educație prin cultură, derulat prin PNRR, investiția 15 – Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural, Pilonul IV, Componenta C11 – Turism și cultură. Scopul proiectului, conform reprezentanților ONG-ului, este acela de a „facilita accesul la cultură și de a contribui la creșterea educației prin cultură în comunitatea din zona rurală”.

    Valoarea totală a proiectului este de 170.020 lei, din care Consiliul Județean Gorj va susține cofinanțarea aferentă de 17.002 lei, ce va fi asigurată din suma de 180.000 de lei, prevăzută în bugetul propriu al județului Gorj, pentru finanțarea activităților de tineret, a structurilor neguvernamentale de/și pentru tineret precum și a unor activități de tineret de interes local, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2006 – Legea tinerilor.
    „Contractul privind cofinanțarea proiectului „RURAL FILM FEST” a fost semnat astăzi, 02.11.2023, de către președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu și președintele Asociației „BE TEEN”, Roxana-Maria Pistol, la sediul instituției.
    Consiliul Județean Gorj încurajează toate ONG-urile din județ să acceseze fondurile europene alocate României pentru activitățile derulate de societatea civilă, în scopul dezvoltării și implementării unor proiecte de anvergură. Autoritatea publică județeană susține parteneriatul între societatea civilă și sectorul public, inclusiv asigurarea cofinanțării proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Atragerea de fonduri europene reprezintă o prioritate, contribuind, astfel, la dezvoltarea și promovarea activităților ONG-urilor și, implicit, la dezvoltarea socio-economică a județului”, transmite președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: