spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCosmin Popescu cere șefilor CEO să se prezinte la CDS și să...

    Cosmin Popescu cere șefilor CEO să se prezinte la CDS și să spună adevărul despre restructurare

    Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, cere șefilor din CE Oltenia să se prezinte marți, 2 mai, în Comisia de Dialog Social și să spună adevărul despre Planul de Restructurare și ce vor să facă în următorii ani în ceea ce privește gigantul energetic.

    „Fac un apel la responsabilii din Complexul Energetic Oltenia ca, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social care va avea loc astăzi, să prezinte adevărul despre Planul de Restructurare al CEO. Am solicitat de nenumărate ori prezentarea planului real a ceea ce se va întâmpla anul acesta, cu perspectiva anului 2030. Ne interesează pe toți ce se va întâmpla în acest județ, în viitor. Sper să fie prezentă, așa cum am solicitat, conducerea CEO (membri ai directoratului și ai Consiliului de supraveghere).

    Cei care decid soarta companiei trebuie să ne explice exact ceea ce vor să facă în următorii ani. Este esențial să știm dacă Planul de Restructurare nu poate fi respectat sau dacă există clauze de care gorjenii nu știu fiindcă, în acest caz, ar trebui să cerem devansarea unor termene și chiar să aibă loc o consultare publică cu cei afectați de aceste măsuri.

    Din punctul meu de vedere, se mai pot renegocia anumite termene. Se poate cere Comisiei Europene prelungirea anumitor termene astfel încât noi, în județul Gorj, să facem anumite investiții cu bani din Fondul pentru o Tranziție Justă astfel încât să atenuăm impactul social legat de pierderea locurilor de muncă”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: