Autoritățile locale din comuna Bălești, județul Gorj, au reușit să găsească soluții eficiente pentru a păstra copiii preșcolari în localitate, în ciuda apropierii de municipiul Târgu Jiu. Părinții au început să prefere grădinițele din sat, datorită condițiilor moderne și, mai ales, programului prelungit, comparabil cu cel oferit în mediul urban.
Primarul Mădălin Ungureanu a anunțat că, începând din toamnă, este foarte probabil ca și grădinița din satul Cornești să funcționeze cu program prelungit. În prezent, aceasta se află în proces de reabilitare și extindere prin Compania Națională de Investiții (CNI), valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 1 milion de euro. În acest moment, grădinițele din Bălești și Ceauru funcționează deja cu program prelungit, iar cea de la Cornești va trece la același regim după finalizarea lucrărilor.
Pe lângă investiția în grădinițe, primarul a menționat și demararea lucrărilor la o nouă creșă în satul Ceauru, cu o valoare estimată la 2 milioane de euro. Toate aceste unități vor oferi servicii cu program prelungit, ceea ce răspunde nevoilor părinților activi din comunitate.
„De aceea nu avem probleme cu numărul de preșcolari. Părinții aleg să îi lase în comună”, a explicat edilul. Strategia autorităților din Bălești contribuie astfel la dezvoltarea educației locale și la crearea unor condiții atractive pentru tinerele familii din locallitate.

