spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateDelia Mercioiu, înlocuită de Corina Dorobanţu

    Delia Mercioiu, înlocuită de Corina Dorobanţu

    Corina Dorobanţu este numele viitorului director interimar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, până la organizarea concursului, eveniment ce va avea loc peste două luni. În cadrul şedinţei BPJ, de ieri, în unanimitate s-a decis ca şefa Serviciului Autorizări-Plăţi să preia frâiele instituţiei, în locul fostului director Delia Mercioiu, căreia conducerea filialei i-a restras sprijinul politic, în urmă cu două săptămâni.

    Dacă iniţial, zvonurile îl indicau ca viitor director la APIA Gorj pe Mihai Versin, şedinţa BPJ de ieri a dovedit contrariul. Cu o unanimitate de voturi, membri BPJ au decis acordarea sprijinului politic şi susţinerea pentru funcţia de director interimar a Corinei Dorobanţu, actual şef Serviciu Autorizări-Plăţi. Purtătorul de cuvânt al PDL Gorj, Dan Vâlceanu a precizat că noul director va putea ocupa funcţia de manager, de îndată ce conducerea APIA va da avizul în acest sens. Fără implicare în scandaluri, cu un CV bun, din care au fost analizate funcţiile de conducere ocupate de-a lungul timpului, consilierul superior s-a bucurat de aprecieri bune din partea colegilor, acestea fiind în mare parte criteriile de care s-a ţinut cont la acordarea sprijinului politic. Preşedintele PDL Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu a precizat că are încredere în noul director de la APIA Gorj „doamna Corina Dorobanţu este membru PDL din 2002 iar de-a lungul anilor s-a remarcat prin sprijinul constant acordat organizaţiei. A ocupat diverse funcţii de conducere, ceea ce demonstrează că este o bună profesionistă. Vrem să îmbunătăţim imaginea organizaţiei, dar şi a instituţiilor deconcentrate”. În ceea ce-l priveşte pe directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj Teodor Popescu, la viitoarea şedinţă BPJ se intenţionează punerea în discuţie a înlocuirii sale „în jurul datei de 1 iulie se va organiza o nouă şedinţă BPJ. De îndată ce vom intra în posesia hotărârii de condamnare vom discuta despre numirea unui nou director, până atunci nu”, a mai precizat preşedintele Nicolae Daviţoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: