spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn deputat recunoaşte că a ajuns degeaba în parlament

    Un deputat recunoaşte că a ajuns degeaba în parlament

    Deputatul Scarlat Iriza a trimis presei un comunicat prin care spune că este nemulţumit de faptul că mai este puţin şi se termină mandatele actualilor parlamentari şi nu au făcut nimic pentru judeţul Gorj. El se adresează şi celorlalţi colegi de la toate partidele pentru a pune la punct un obiectiv comun pentru judeţ şi vrea măcar în ultimul an să facă ceva, în schimbul banilor pe care statul îi cheltuieşte cu ei.

    scarlat-iriza

    Scarlat Iriza a mai fost deputat în perioada 2000-2004, când nici atunci nu a făcut ceva. „După trei ani de mandat ca parlamentari de Gorj, cei 11 senatori şi deputaţi, printre care se numără şi subsemnatul, nu pot face dovada că au contribuit, la modul real, la stoparea declinului economic, social şi cultural al acestui judeţ. Având în vedere disproporţia uriaşă între costurile de bani publici cu care funcţionează cei 11 parlamentari şi beneficiile efective pe care mai degrabă nu le aduc gorjenilor, propun ca în cel mult două săptămâni să organizăm o întâlnire de lucru în cadrul căreia să stabilim, de comun acord, obiectivele comune ale celor 11 parlamentari de Gorj, în beneficiul acestui judeţ… există riscul să fie irosit şi ultimul an din actualele mandate de parlamentari, fapt care ar accentua declinul economic, social şi cultural al Gorjului”, spune Scarlat Iriza în comunicatul său.

    Cât cheltuieşte lunar statul pentru un parlamentar

    Un parlamentar primeşte un salariu lunar cuprins între 4500 şi 6000 de lei, în funcţie de câte mandate a mai avut. De asemenea ei primesc şi o diurnă de deplasare de 2% din indemnizaţia lunară, pentru faptul că se întorc în colegiile în care au fost aleşi. Parlamentarilor care nu locuiesc în capitală li se plăteşte chiria. Transportul este gratuit pe timpul mandatului, fie că este vorba de zboruri interne sau călătorii cu trenul ori maşina. Ei primesc şi o sumă forfetară pentru cheltuielile cu personalul şi întreţinerea cabinetelor parlamentare. Cei 11 parlamentari ai Gorjului sunt: Scarlat Iriza – PSRO, Vasile Popeangă- PSD, Camelia Kraibani- PSD, Mihai Weber- PSD, Mihnea Costoiu- PSD, Dian Popescu- PNL, Ion Cupă- ALDE, Tudor Barbu- PNL, Răzvan Rotaru, Niculina Mocioi- PNL, Victor Ponta- PSD.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: