spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateDonație pentru Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

    Donație pentru Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

    Două aparate de purificare a aerului au fost donate Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru secția de Terapia Intensivă de la spitalul din zona Pasarelei, din Târgu Jiu, unde sunt tratați pacienții infectați cu COVID-19. „Am făcut un apel pe rețelele de socializare, iar cele două aparate au venit. Am înțeles că valoarea acestora se ridică la aproximativ 6.000 de lei“, a precizat Elena Vlad, directorul medical al spitalului.

    Pacientă în stare gravă

    Toți pacienții care sunt internați la Târgu Jiu prezintă simptome ușoare și medii. O singură pacientă este internată în stare mai gravă și se află internată la Terapie Intensivă. Este vorba de o pacientă în vârstă de 76 de ani, care suferă și alte problemele de sănătatea. Pacientei i s-a administrat un medicament puternic și așteaptă o evoluție într-un sens pozitiv a acesteia. „Are o evoluție staționară. Doamna doctor a reușit să aducă în tratament prin program național un imunosupresor puternic, care se folosește doar la poliartită reumatoidă și i-a fost administrat pacientei“, a mai menționat Elena Vlad.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: