spot_img
20.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateDosarul Petrila, cauză complexă pentru magistraţi

    Dosarul Petrila, cauză complexă pentru magistraţi

    Magistraţii Tribunalului Gorj au amânat din nou pronunţarea sentinţei în dosarul Petrila. Conducerea Tribunalului Gorj îşi explică această amânare a pronunţării şi prin faptul că în acest dosar judecătorii soluţionează o cauză extrem de complexă. „Este o cauză grea. În mod normal se pot acorda amânări, dar care însumate nu pot depăşi două săptămâni”, a precizat preşedintele Tribunalului Gorj, Florin Encescu. Un număr de 13 ortaci şi membri ai echipelor de salvare au murit în noiembrie 2008, în urma unor explozii produse la Mina Petrila, în timp ce alţi 15 angajaţi au fost răniţi. În urma definitivării anchetei, Parchetul Hunedoara i-a trimis în judecată pe Aurelian Necula, fostul director al Exploatării Miniere Petrila, pe Gheorghe Roşu, inginerul-şef de securitate şi pe Ştefan Ungur, şeful staţiei de salvare minieră. Potrivit sentinţei Judecătoriei Târgu-Jiu, Aurelian Necula a fost condamnat, în urma contopirii pedepselor, la şapte ani şi şase luni închisoare. Inginerul şef Gheorghe Roşu a primit o pedeapsă de şase ani şi jumătate, la fel ca şi Dan Ştefan Ungur, fost şef al staţiei de salvare de la EM Petrila. Magistraţii au mai decis ca cei trei să fie obligaţi la plata unor despăgubiri civile către victimele accidentului ori urmaşii celor decedaţi în accident, care se ridică la sume importante de bani, de ordinul milioanelor de lei noi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: