spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateDupă ploi, apar dăunătorii la culturi

    După ploi, apar dăunătorii la culturi

    Direcţia Agricolă trage un semnal şi spune ce este de făcut

    Precipitaţiile din ultimele zile căzute în Gorj sunt ca o mana cerească pentru solul cu deficit de umiditate. Nimic mai adevărat, spune conducerea Direcţiei Agricole Gorj, dar în acelaşi timp trage semnale de alarmă privind apariţia dăunătorilor la culturi. Riscurile majore pot fi combătute, însă, prin măsuri luate la timp.

    Dacă în toamnă exista un deficit de 120 de l de apă pe mp, acum se poate vorbi de o refacere a acestuia. În unele localităţi, precum Baia de Fier, reprezentanţii Direcţiei Agricole Gorj spun că precipitaţiile au ajuns până la 50 de l/mp. Ploile ridică, însă, probleme noi, prin apariţia dăunătorilor şi a bolilor la culturi, iar măsurile de combatere trebuie luate cât mai repede. Directorul executiv al Direcţiei Agricole pentru Dezvoltare Rurală (DADR), Ion Popescu, a precizat că în maxim trei zile de la încetarea ploilor, trebuie intervenit cu lucrări la culturile de porumb, cartof, legume prin prasile manuale şi mecanice, dar şi la combaterea bolilor şi dăunătorilor. „Este cunoscut faptul că aceste ploi afectează foarte mult culturile, în special cele de legume, iar tratamentele sunt vitale, la fel ca şi măsuri de combatere a bolilor”, a subliniat directorul DADR. Culturile predispuse la boli sunt cu precădere legumele, dar nici de plantaţiile de vie, pomii fructiferi şi culturile de câmp, precum porumbul şi floarea soarelui sunt mai puţin vulnerabile în faţa riscurilor. Mai mult, semnale apar de la locuitorii din Rovinari, care au adus la atenţia Direcţiei Agricole că zilele ploioase şi temperaturile scăzute au întreţinut apariţia viermelui sârmă la culturile de porumb. Specialiştii de la Compartimentul Fitosanitar au sarcina de a trimite buletine de avertizare în toate localităţile, astfel ca agricultorii să se poată informa despre boli, dăunători şi substanţele aferente tratamentelor care trebuie aplicate regulat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: