spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateElevii gorjeni, aşi la matematică

    Elevii gorjeni, aşi la matematică

    Nu mai este o noutate faptul că elevii gorjeni fac performanţă atunci când participă la competiţii, în toate domeniile, pe toate planurile. De data aceasta vorbim despre performanţă în matematică, o performanţă care i-a făcut pe elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, dar şi pe cei de la Colegiul „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti, din anii terminali, mai cunoscuţi. Elevii gorjeni s-au evidenţiat la un concurs de matematică, organizat de Universitatea Politehnica Timişoara, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, de unde s-au întors cu premii de excepţie, locurile I, II şi menţiune.

    Sute de elevi din judeţul Gorj aleg să meargă la facultăţile din marile centre universitare. De multe ori cele mai bune facultăţi din aceste centre vin în întâmpinarea elevilor, alegând metode inedite pentru a-i descoperi, pas cu pas, încă din timpul liceului, pe posibilii candidaţi. Pe această premisă a mers şi Universitatea Politehnica Timişoara, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, organizând la nivel naţional un concurs de matematică, desfăşurat în două etape, runda virtuală şi runda finală la Timişoara. Pentru fiecare din cele două runde s-au întocmit clasamente şi s-au acordat premii. La concursul interjudeţean, la runda virtuală, s-au acordat trei premii I, câştigătorii fiind elevii gorjeni Oana Elisa Dogariu şi Ana Patricia Pavel, ambele eleve la Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti, dar şi Andreea Maria Radoescu, elevă la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu Targu-Jiu”. Runda finală s-a desfăşurat la Timişoara în perioada 19-21 aprilie şi aici elevii gorjeni au fost la înălţime. Premiile au fost luate de Codruţ-Cristian Grosu şi Ionuţ Guran, ambii elevi la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. În felul acesta concurenţii s-au familiarizat cu condiţiile de examen din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara, dar, în acelaşi context s-a reuşit şi asigurarea unei tranzacţii optime a absolvenţilor de liceu spre învăţământul superior tehnic.

    Elevii trebuie să aleagă cu inima

    Prof. dr. Ing. Florin Alexa, prodecanul Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii, din cadrul Universităţii „Politehnica” din Timişoara a declarat faptul că acest concurs şi-a îndeplinit scopul, specificând faptul că atunci când vor alege pe ce direcţie să meargă, în ceea ce priveşte studiile universitare, „să aleagă cu inima”. „Concursul a avut ca prim scop familiarizarea elevilor cu tipul de concurs, la această facultate se dă examen de admitere tip grilă, având în vedere că la majoritatea facultăţilor admiterea se face pe bază de concurs de dosare, şi demitizarea dificultăţii unui concurs de admitere, verificarea cunoştinţelor, dar şi prezentarea facultăţii în ansamblul ei”, a spus Florin Alexa, prodecan Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Timişoara.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: