România continuă să importe masiv energie electrică. Nivelul importurilor este legat de creșterea consumului. Astfel, la un consum de peste 8.500 de MW, importurile de curent electric din statele vecine este cuprins între 2.800 și peste 3.000 de MW.
La un consum ridicat, nici Complexul Energetic Oltenia nu poate să mai ajute Sistemul Energetic Național, însă producția medie de 800 – 1.000 de MW energie pe cărbune ajută țara noastră să nu rămână în benză. Un import de peste 4.000 de MW nu ar putea fi susținut din punct de vedere tehnic. În plus, în perioadele cu un consum ridicat din cauza temperaturilor scăzute, toate statele vecine au nevoie de energie. De asemenea, prețul energiei din import înregistrează creșteri semnificative.
Prin urmare, chiar și în condițiile în care se dorește închiderea grupurilor pe cărbune și Complexul Energetic Oltenia este în restructurare masivă, energia pe cărbune rămâne esențială pentru Sistemul Energetic Național.
După cum se cunoaște, încă nu a fost renegociat Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. De la 1 ianuarie 2026, România va intra în rezervă cu toate grupurile pe lignit și cu toate carierele miniere. În plus, planul de închidere a carierelor miniere continu este în derulare.
Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică.
Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității. Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Inchidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră.
La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030.