spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateEuropol indică o răzbunare, în cazul polițistei agresate în sediul Poliției Rovinari

    Europol indică o răzbunare, în cazul polițistei agresate în sediul Poliției Rovinari

    Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj au venit cu noi precizări în cazul polițistei care ar fi fost agresată de către doi colegi și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. În schimb, Sindicatul Europol indică o răzbunare între polițiști, căreia colega lor i-a căzut victimă.

    La data de 26 aprilie, polițiștii Poliției Orașului Rovinari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere de către un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Fărcășești, au anunțat reprezentanții Poliției Gorj.
    Polițistul este acuzat că și-a agresat soția și că a distrus o ușă la o petrecere desfășurată la Rânca. „Agentul, aflându-se în timpul liber, ar fi participat la un eveniment privat, la o cabană din stațiunea Rânca, în noaptea de 12/13 martie a.c., iar pe fondul consumului de alcool, acesta și-ar fi agresat fizic soția și ar fi distrus o ușă.
    Actul de sesizare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, fiind constituit dosar penal“, se arată într-un comunicat de presă.

    Polițista și-ar fi distrus telefonul intenționat

    Potrivit reprezentanților IPJ Gorj, polițiști din cadrul Compartimentului Control Intern s-au deplasat vineri, 28 aprilie, la sediul Poliției Orașului Rovinari, pentru a efectua activități în cadrul dosarului penal, în baza unei delegări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
    Șefa postului de Poliție Negomir a refuzat să le înmâneze colegilor telefonul, astfel că în interiorul Poliției Rovinari a avut loc un incident. Polițista a fost prezentă la petrecerea cu pricina.
    „Polițiștii au procedat la audierea unei colege, șefă de post în cadrul Postului de Poliție Negomir, în calitate de martor.
    De asemenea, aceștia i-au prezentat o ordonanță de ridicare a telefonului mobil al polițistei, însă aceasta a refuzat să-l predea și l-a distrus.
    Ulterior, la data de 29 aprilie a.c., personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a sesizat Poliția Municipiului Târgu Jiu, cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe s-a prezentat polițista respectivă, care a declarat că, în ziua precedentă, ar fi fost victima unei agresiuni fizice, acuzând dureri la nivelul membrelor superioare.
    Având în vedere calitatea persoanei, rezultatul verificărilor a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării și pentru a dispune conform competențelor“, au mai anunțat reprezentanții Poliției Gorj.

    Europol: Este vorba de o răzbunare

    Sindicatul polițiștilor Europol susține, într-un comunicat de presă, că este vorba de o răzbunare la adresa polițistului de la Fărcășești: „Debutul comportamentului infracțional al șefilor din cadrul IPJ Gorj față de subalterni s-a produs în data de 24.09.2022, pentru că un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Fărcășești a ”avut tupeul” să sesizeze structura de control intern cu privire la faptul că șeful Poliției Orașului Rovinari, comisar Sanda Minel, efectuează activitatea de control a dispozitivului de ordine publică fără a purta uniforma de serviciu așa cum statuează art. 6 alin. 3 din Anexa nr. 1 la OMAI 183/2021, dar și pentru că în data de 19.10.2022, în timp ce se afla în serviciul de patrulare cu șefa Postului de Poliție Negomir, l-a amendat pe prietenul acestuia, șeful Poliției Orașului Turceni, subcomisar Pardon Claudiu Ionuț pentru încălcarea normelor rutiere.

    Rețeta strategiei de răzbunare a celor doi șefi a fost inițiată ca urmare a unei petreceri private ce a avut loc la o cabană din stațiunea Rânca în noaptea de 12/13.03.2023, unde acești ipochimeni cu funcții de conducere au ”perceput” cu propriile lor simțuri de polițiști adevărați că unul dintre participanți, agentul care a aplicat legea fără părtinire față de ei, ar fi distrus bunuri din incinta cabanei și s-ar fi manifestat agresiv față de propria soție. Astfel, în zilele de 19, 20 și 21 aprilie 2023 l-au chemat pe patronul cabanei respective și i-au sugerat să formuleze un denunț în sensul celor constatate de către domniile lor, însă persoana în cauză nu a cedat presiunilor exercitate asupra sa și nu a dat curs demersului celor doi ofițeri, întrucât niciuna dintre faptele invocate nu se produsese“.

    Mai mult decât atât, nimeni nu a depus vreo sesizare, astfel că nu se respectă o condiție obligatorie din Codul de Procedură Penală: „În continuare, șeful Poliției Orașului Rovinari se sesizează din oficiu pentru presupusele infracțiuni de distrugere și violență în familie, în ciuda faptului că niciuna dintre presupusele victime ale infracțiunilor nu s-a prezentat la poliție sau la unitatea de parchet pentru a depune vreo plângere, nu au fost audiate ca persoane vătămate, și procedează la ridicarea sistemului de supraveghere video din incinta cabanei respective, în speranța disperată că ar putea identifica ceva probe, poate chiar indirecte, de natură a incrimina în vreun fel pe cel ce și-a permis să aplice legea cu imparțialitate chiar și față de prietenul său care ocupă funcția de șef al Poliției Orașului Turceni.

    Astfel, putem constata că în lipsa plângerilor pentru cele două infracțiuni scopul vădit al întocmirii acestui dosar de către comisarul Sanda Minel este acela de a eluda prevederile Codului de procedură penală, astfel încât să creeze o aparentă legalitate a demersului de a intra în posesia telefoanelor mobile ale unor polițiști incomozi, care au ales să aplice legea fără părtinire față de orice persoană, indiferent de statutul social sau profesional“.

    De asemenea, cu privire la incidentul din sediul Poliției Rovinari, în comunicatul Europol se arată că în Ordonanță nu se preciza ce obiect urma să fie ridicat: „Iar ca totul să demonstreze comportamentul total neprofesionist promovat la nivelul IPJ Gorj, în data de 28.04.2023 polițiștii din cadrul Biroului Control Intern, comisar Segârceanu Bogdan și colegul acestuia, Borcan Marian s-au deplasat la sediul Poliției Orașului Rovinari, unde au chemat-o pe șefa Postului de Poliție Negomir pentru a fi audiată în calitate de martor în cadrul dosarului penal constituit exact după mintea și asemănarea comisarului Sanda Minel.

    Cu privire la această audiere ați putea spune că nu e nimic anormal, însă i-au comunicat că vor trebui să-i ridice „un telefon mobil„ întrucât ar putea constitui mijloc de probă, prezentându-i o ordonanță în acest sens care însă nu era completată cu datele de identificare ale presupusului dispozitiv ce ar fi putut contribui la aflarea adevărului în cadrul procesului penal. Văzând modul nelegal de completare a ordonanței respective dar și caracterul ilicit al solicitării celor doi polițiști din cadrul Biroului Control Intern, colega noastră le-a precizat că nu le va putea pune la dispoziție telefonul întrucât acesta nu este individualizat în cuprinsul documentului așa cum era normal conform prevederilor legale.

    Pentru simplul fapt că aceasta a dorit să-i fie respectate drepturile, cele două ”eminențe” de la Control Intern au agresat-o fizic pe colega noastră și au încercat să o deposedeze de bunul personal, bruscând-o în repetate rânduri pentru a-i smulge acesteia telefonul din mână, moment în care dispozitivul s-a spart, provocându-i mai multe plăgi la nivelul mâinii.

    În continuarea comportamentului infracțional al celor doi specialiști de la Control Intern, deși activitatea de audiere în calitate de martor se terminase, au privat-o ilegal de libertate pe colega noastră preț de 3 ore sub pretextul că îi vor prezenta ordonanța de reținere pentru 24 de ore în baza căreia va fi depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Gorj pentru faptul că ar fi refuzat să le predea telefonul mobil ce tocmai fusese distrus de către cei doi, în ciuda faptului că nu individualizaseră în cuprinsul ordonanței anterioare care este dispozitivul ce poate constitui mijloc de probă“.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: