spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateExecuția drumului expres Târgu Jiu-Filiași începe în 2023

    Execuția drumului expres Târgu Jiu-Filiași începe în 2023

    Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, a declarat că lucrările la drumului expres Târgu Jiu – Filiași vor începe în anul 2023.

    „De la Craiova la Filiași este regim de autostradă și pentru respectiva porțiune este finanțarea obținută, iar de la Filiași la Târgu Jiu are regim de drum expres. Anul viitor, această lucrare va fi în execuție. Eu asta îmi doresc și acestea sunt termenele. În caietul de sarcini sunt prevăzute anumite termene“.

    Studiul de fezabilitate trebuie predat până la începutul lunii februarie

    Deputatul a mai spus că, până la începutul lunii februarie, urmează să fie predat studiul de fezabilitate al drumului expres: „Am avut o discuție, zilele trecute, la Ministerul Transporturilor și este o investiție extrem de avansată și matură față de alte investiții. Până la sfârșitul lunii ianuarie, în urma calendarului făcut de firma care realizează proiectul, maxim începutul lunii februarie, trebuie predat studiul de fezabilitate cu indicatorii tehnico – economici, apoi proiectul de execuție cu detaliile și avizele, care merg în paralel. Pare simplu a se construi, dar este nevoie de o întreagă serie de avize, de exproprieri făcute, apoi trebuie să existe un drum de întreținere pentru autostradă, paralel, apoi rigole și tot felul de detalii de acest fel“, a spus președintele PSD Gorj, la o emisiune de la postul 1 Plus Tv.

    Drumul expres, construit pe sectoare

    Drumul va fi construit pe sectoare. „De la Târgu Jiu la Filiași vor fi două sectoare, pentru că sunt mai multe noduri de descărcare. Sunt trei sau patru de la Filiași la Târgu Jiu. Este nevoie, ca drumul expres“, a mai spus Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: