AcasăActualitateFabrică în construcție în apropiere de Târgu Jiu

Fabrică în construcție în apropiere de Târgu Jiu

O investiție importantă prinde contur în comuna Scoarța, județul Gorj, unde Mitropolia Olteniei construiește o fabrică de cherestea ce promite să aducă un impuls economic zonei. Noua unitate de producție, amplasată în apropierea centrului localității, va genera peste 40 de locuri de muncă, prioritate la angajare având locuitorii comunei.

Potrivit primarului Ion Stamatoiu, terenul pe care se ridică fabrica a fost achiziționat de la cetățeni, în urma unor negocieri considerate corecte de ambele părți. Zona găzduia anterior clădirile dezafectate ale fostei Avicola, aflate în stare avansată de degradare.

„Mitropolia Olteniei este cea care derulează această investiție. Aveau un teren la Scoarța, însă clădirile fostei Avicola erau ruine, iar terenul aparținea oamenilor. Am sprijinit procesul pentru ca Mitropolia să intre în posesie, iar cetățenii și-au primit contravaloarea terenurilor, negociată direct cu investitorul”, a explicat primarul Stamatoiu la Radio Infinit.

Edilul a precizat că lucrările sunt deja în desfășurare, iar angajările au început treptat. În urma discuțiilor purtate recent cu Mitropolitul Olteniei, acesta a confirmat că fabrica va avea peste 40 de angajați, majoritatea recrutați din rândul localnicilor.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente