spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateFără bani, primarii se uită lung după rectificare

    Fără bani, primarii se uită lung după rectificare

    Primarii gorjeni așteaptă rectificarea promisă de guvernanți. Pe final de an, cheltuielile sunt mari din cauza creșterilor de prețuri, astfel încât visteriile UAT-urilor sunt aproape goale.

    În localitatea Dănești primarul susține că are nevoie de 200 de mii de lei. Dacă banii nu ajung, primăria intră în 2023 cu datorii.

    „Noi mai așteptăm o rectificare, așa cum ne-a fost promisă. Să sperăm că sunt auzite problemele noastre și ni se vor aloca și la următoarea rectificare de buget alte 200.000 de lei. Fără banii aceștia o să intrăm un pic în datorii și o să rămână cheltuieli neplătite pentru anul viitor. Însă, eu am încredere în guvernanții noștri și cred că, în luna noiembrie, vom avea o nouă rectificare de buget. Noi avem necesități pe cheltuieli de funcționare și nu pe investiții. Ce am avut pe investiții și ce am reușit să facem anul acesta pe investiții, sumele au fost alocate. Însă mai avem pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilități sume de plată, la furnizori de utilități și, de aceea, așteptăm bani pentru rectificare. La noi în localitate nu sunt gaze, însă a trebuit să acoperim necesarul de lemne pentru școli și pentru instituțiile publice și până să se plafoneze, prețul a fost destul de mare. Am achiziționat lemne la prețul de piață, nu am stat pe ultima sută de metri, nu am așteptat plafonarea. Prețurile facturilor sunt dublate și triplate și, atunci, avem un deficit”, a transmis Mădălin Paliță.

    Și în alte comune e nevoie de bani.” Nu se ține cont că s-au scumpit toate. Parcă toată lumea e legată la ochi. Nu știu ce o sa facem. Închidem primăriile?! E greu! „, a transmis Ion Bîrcă, primarul din Turburea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: